ISU GiurgiuBuletin informativ - 01.08.2022

BULETIN INFORMATIV
Nr. 254 din 01.08.2022
 
Incendii, accidente și asistență SMURD, în ultimele ore
Pompierii giurgiuveni au fost la datorie 24 de ore din 24 pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență, produse la nivel local. În ultimele ore, misiunile acestora au vizat, în principal:
  • acordarea asistenței medicale de către echipajele SMURD în 11 situații
  • asigurarea măsurilor PSI în urma unui accident rutier
Evenimentul s-a produs, ieri după amiază, pe A1 București-Pitești, pe sensul de mers spre capitală. O femeie, în vârstă de 55 de ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce autoturismul pe care îl conducea a părăsit partea carosabilă și s-a oprit în lăstărișul de pe marginea drumului.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare și o ambulanță SAJ.
Pompierii și personalul medical au ajutat conducătoarea auto să iasă din mașină, aceasta fiind transportată cu ambulanța la spital.
Echipajul ISU a asigurat măsurile PSI la locul evenimentului.
  • stingerea a două incendii de vegetație uscată și deșeuri menajere, în următoarele localități:
  • Giurgiu, pe strada Mircea cel Bătrân: au ars aproximativ 50 kg de deșeuri menajere și s-a deteriorat o cutie de protecție a electrovalvei de gaz;
  • Stănești: au ars aproximativ 40 ha de vegetație uscată și circa trei tone de deșeuri menajere.
În ambele cazuri, au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu două autospeciale de stingere și o cisternă. Cauza probabilă de producere a incendiilor a fost focul deschis în spații deschise.
Informare preventivă
         Potrivit standardelor privind bunele condiții agricole și de mediu ale terenurilor, arderea vegetației uscate și a resturilor vegetale este interzisă, dacă nu se impune ca o măsură de carantină fitosanitară, pentru prevenirea răspândirii unor boli sau dăunători.
         Astfel, trebuie respectate următoarele prevederi legale:
  1. Ordonanţa de Urgenţă nr. 195 din 2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare: este interzisă arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase, fără acceptul autorităţii competente pentru protecţia mediului şi fără informarea, în prealabil, a serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă.
  2. Hotărârea Guvernului României nr. 537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor: arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei.
De la începutul anului, inspectorii de prevenire au aplicat două sancțiuni contravenționale în valoare de 2.500 lei fiecare, pentru incendierea vegetației uscate fără respectarea prevederilor legale.
Utilizarea focului deschis nu este permisă la distanţe mai mici de 40 m faţă de locurile cu pericol de explozie: gaze şi lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc., respectiv 10 m faţă de materiale sau substanţe combustibile: lemn, hârtie, textile, carton asfaltat, bitum, ulei etc., fără a fi supravegheat şi asigurat prin măsuri corespunzătoare.
Folosirea focului deschis în apropierea terenurilor agricole, fără respectarea prevederilor legale și adoptarea tuturor măsurilor necesare pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu, este o acțiune periculoasă, atât pentru cetățeni, cât și pentru mediul înconjurător.
Recomandăm fumătorilor să nu arunce resturile de la țigară la întâmplare (de exemplu pe geamul autoturismului) pentru că pot incendia vegetația uscată de pe marginea drumului sau copacii, iar incendiile pot ajunge la culturile agricole, la păduri, la alte proprietăți sau, în cele mai grave situații, pot provoca și victime.
 
Compartimentul Informare și Relații Publice

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU GiurgiuTrei incendii, în ultimele ore

18 Mar 2024 378

ISU GiurgiuIntervențiile pompierilor în perioada Revelionului

03 Jan 2024 523

ISU GiurgiuPatru incendii, în ultimele ore

18 Oct 2023 464

ISU GiurgiuNouă incendii, în ultimele ore

13 Oct 2023 539

ISU Giurgiu Opt incendii, în ultimele ore

12 Oct 2023 493

ISU GiurgiuRecomandăm fumătorilor să nu arunce resturile de la țigară la întâmplare

11 Oct 2023 481

ISU Giurgiu Intervențiile pompierilor, în ultimele ore

14 Sep 2023 487

ISU Giurgiu Trei incendii, în ultimele ore

01 Sep 2023 579

ISU GiurgiuȘapte incendii de miriște și vegetație, în ultimele ore

25 Aug 2023 433

ISU GiurgiuOpt incendii de vegetație, în ultimele ore

24 Aug 2023 402

ISU Giurgiu 15 incendii de vegetație, în ultimele două zile

21 Aug 2023 767

ISU GiurgiuȘapte incendii, în ultimele ore

16 Aug 2023 499

ISU GiurgiuDouă incendii, în ultimele ore

09 Aug 2023 570

ISU GiurgiuDouă incendii, în ultimele ore

08 Aug 2023 537

ISU GiurgiuIntervențiile pompierilor, în ultimele ore

07 Aug 2023 487