ISU GiurgiuComunicat de presă - 27.09.2022

COMUNICAT DE PRESĂ
Nr. 333 din 27.09.2022
 
Incendiu la un magazin de haine din municipiu
         Azi-noapte, pompierii au fost solicitați să intervină la un incendiu izbucnit în depozitul unui magazin situat în centrul comercial de la intrarea în municipiul Giurgiu. Acesta s-a manifestat cu degajări de fum într-o magazie în care erau depozitate haine.
         La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu două autospeciale de stingere, o descarcerare și o ambulanță SMURD. Aceștia au constatat faptul că nu exista riscul ca incendiul să se propage la celelalte magazine din apropiere și au luat măsuri pentru aerisirea tuturor spațiilor afectate.
         În incendiu au ars trei paleți cu haine (aproximativ 5.000 de articole) și instalația electrică aferentă magazinului. De asemenea, s-au deteriorat circa 500 de articole depozitate pe un alt palet, ușile din fața și din spatele magazinului respectiv, iar parchetul din interior a fost inundat cu apă, pe o suprafață de 20 mp.
         Alte patru spații comerciale au fost inundate cu fum.
         Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul.        
         Pentru a preveni astfel de evenimente, vă recomandăm să:
  • efectuaţi verificarea periodică a instalaţiei electrice;
  • la suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;
  • verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;
  • nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite;
  • nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de current;
  • alocaţi, pe cât posibil, fiecărui aparat câte o priză. În cazul în care uniţi mai multe aparate la o singură sursă, aceasta se poate încălzi și provoca un incendiu.
         În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.
 
Compartimentul Informare și Relații Publice

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU Giurgiu Admitere la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă

24 Apr 2024 233

ISU GiurgiuMăsuri de siguranță în biserici, în apropierea Sărbătorilor Pascale

24 Apr 2024 240

ISU GiurgiuIncendiu auto, într-o parcare din municipiu

23 Apr 2024 281

ISU GiurgiuMai bine pregătiți, încă de la grădiniță

22 Apr 2024 231

ISU GiurgiuPompierii, alături de giurgiuveni la Zilele Municipiului

22 Apr 2024 240

ISU GiurgiuAu continuat sesiunile de instruire în domeniul acordării primului ajutor

12 Apr 2024 210

ISU GiurgiuDouă incendii de vegetație uscată, în ultimele ore

11 Apr 2024 240

ISU GiurgiuIncendiu într-un apartament din municipiul Giurgiu

04 Apr 2024 472

ISU GiurgiuCoșurile de fum necurățate - pericol de incendiu

03 Apr 2024 292

ISU Giurgiu10 ore de vânt puternic, mâine, în județul Giurgiu

01 Apr 2024 314

ISU Giurgiu În siguranță, de Paștele Catolic

29 Mar 2024 332

ISU GiurgiuProiectil găsit la Mihăilești

28 Mar 2024 403

ISU GiurgiuEXERCIȚIU

28 Mar 2024 388

ISU GiurgiuEXERCIȚIU

27 Mar 2024 422

ISU GiurgiuȘapte incendii de vegetație uscată, în ultimele ore

25 Mar 2024 287