ISU GiurgiuIntervențiile pompierilor în ultimele ore

BULETIN INFORMATIV
Nr. 161 din 26.04.2023
 
Intervențiile pompierilor în ultimele ore
 
Pompierii giurgiuveni au fost la datorie 24 de ore din 24 pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență, produse la nivel local. În ultimele ore, misiunile acestora au vizat, în principal:
  • acordarea asistenței medicale de către echipajele SMURD în 11 situații
  • stingerea unui incendiu izbucnit într-un autoturism
Incendiul s-a produs ieri după-amiază, în localitatea Hulubești. Mașina era parcată în momentul în care s-a produs evenimentul. Cel mai probabil, conducătorul auto a lăsat o brichetă cu protecție antivânt aprinsă pe scaunul din dreapta șoferului, crezând ca aceasta s-a stins. Când s-a întors la mașină, interiorul era deja cuprins de flăcări și a cerut ajutor.
La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Călugăreni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. Aceștia au constatat că autoturismul, dotat și cu instalație GPL, ardea în proporție de 90%.
Incendiul a fost stins în limitele găsite.
  • înlăturarea unei bucăți de tencuială de pe fațada unui bloc
Intervenția a avut loc ieri după-amiază, pe șoseaua București. Bucățile de tencuială de pe fațada blocului puneau în pericol siguranța pietonilor. Un locatar și-a dat seama că există riscul ca cineva să fie rănit și a sunat la 112.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu autospeciala pentru intervenție și salvare de la înălțime. Aceștia au îndepărtat tencuiala de pe un balcon situat la etajul IV și de pe aticul blocului.
Ieri, în intervalul orar 17:35-18:30, a fost în vigoare o atenționare meteorologică de instabilitate atmosferică în localitățile: Giurgiu, Băneasa, Frătești, Izvoarele, Prundu, Oinacu, Răsuceni, Vedea, Stănești, Daia, Putineiu, Găujani, Malu, Toporu, Slobozia, Gostinu, Schitu și Gogoșari. S-au înregistrat averse ce au depășit 15-20 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului și, izolat grindină.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.
 
Compartimentul Informare și Relații Publice

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU Giurgiu Intervențiile pompierilor, în ultimele ore

20 Sep 2023 450

ISU Giurgiu Intervențiile pompierilor, în ultimele ore

14 Sep 2023 487

ISU Giurgiu Intervențiile pompierilor, în ultimele ore

12 Sep 2023 478

ISU GiurgiuIntervențiile pompierilor, în ultimele ore

07 Aug 2023 487

ISU Giurgiu Intervențiile pompierilor, în ultimele ore

02 Aug 2023 498

ISU GiurgiuIntervențiile pompierilor în ultimele ore

17 May 2023 563

ISU GiurgiuIntervențiile pompierilor în ultimele ore

10 May 2023 498

ISU GiurgiuIntervențiile pompierilor în ultimele zile

02 May 2023 525

ISU GiurgiuIntervențiile pompierilor în ultimele ore

25 Apr 2023 429

ISU Giurgiu Intervențiile pompierilor în ultimele zile

20 Feb 2023 627

ISU GiurgiuIntervențiile pompierilor în ultimele zile

13 Feb 2023 511

ISU Giurgiu Buletin informativ - 18.01.2023

18 Jan 2023 663

ISU GiurgiuBuletin informativ - 06.09.2022

06 Sep 2022 783

ISU Giurgiu Buletin de presă - 26.04.2022

26 Apr 2022 1187

ISU GiurgiuComunicat de presă -11.03.2022

11 Mar 2022 1334