ISU Harghita Buletin informativ - 17.06.2022

BULETIN  INFORMATIV
 
Misiunile pompierilor din ultimele 24 de ore (16.06.2022)
În cursul zilei de ieri, 9 persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD.
O misiune soldată cu victime a avut loc ieri, pe DE 578, în localitatea Sâncrăieni, în urma producerii unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme. Ajunse la fața locului, echipajele de intervenție au constatat că, în urma evenimentului rutier, au rezultat două victime. Salvatorii au asistat medical cele două persoane, ulterior au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
În ultimele 24 de ore au fost transmise 4 mesaje de avertizare a populației, prin sistemul RO-ALERT, privind prezența animalelor sălbatice (urși), în localitățile Borsec și Băile Tușnad.  
Concomitent cu misiunile desfășurate, pompierii militari harghiteni acționează în sprijinul autorităților din zonele de graniță și implicit a cetățenilor ucraineni veniți în România, prin activități specifice din zona de frontieră.
În contextul atenționării Cod Galben, transmisă de Administraţia Naţională de Meteorologie, valabilă pentru județul Harghita, în intervalul 17 iunie, ora 11 - 18 iunie, ora 06, fenomenele avertizate fiind “instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin descărcări electrice, intensificări ale vântului ce pot lua și aspect de vijelii (viteze la rafală de peste 55...75 km/h), averse torenţiale, izolat grindină, precum și cantități de apă ce vor depăși local 20...30 l/mp și izolat 40 l/mp”, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Oltul” al județului Harghita recomandă cetățenilor, ca pe timpul manifestării acestor fenomene meteorologice, să nu se deplaseze în apropierea copacilor, a panourilor publicitare sau a clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt.
Totodată, le recomandăm să îndepărteze copacii sau ramurile uscate, să asigure sau să înlăture, după caz, elementele de construcție aflate în echilibru instabil, care pe timp de vijelie, ar putea cădea şi provoca victime ori pagube materiale.
Pentru limitarea posibilelor pagube generate de vântul puternic, parcarea autovehiculelor se va realiza în zone ferite, la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate.
    De asemenea, pentru prevenirea și limitarea efectelor inundațiilor, pompierii le recomandă cetățenilor să curețe șanțurile și rigolele de scurgere, pentru a permite evacuarea apelor pluviale și să nu arunce resturi menajere și vegetale în albiile apelor curgătoare.
În continuare, pompierii militari harghiteni rămân mobilizați, 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate. 
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.                        
 
                       
 
 

 
 
COMPARTIMENTUL INFORMARE
ŞI RELAŢII PUBLICE

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU HarghitaCoșul de fum deteriorat sau necurățat de funingine vă poate distruge locuința!

24 Apr 2024 258

ISU Harghita Incendiu violent, în această dimineață

23 Apr 2024 225

ISU HarghitaBilanțul misiunilor zilnice

19 Apr 2024 259

ISU HarghitaBilanțul misiunilor zilnice

17 Apr 2024 251

ISU HarghitaIntervențiile pompierilor din ultimele 24 de ore

11 Apr 2024 265

ISU Harghita9 intervenții ieri, 9 aprilie 2024

10 Apr 2024 324

ISU HarghitaJurnal operativ al ultimelor 24 de ore

09 Apr 2024 282

ISU HarghitaMisiunile pompierilor harghiteni din ultimele 4 zile

08 Apr 2024 268

ISU HarghitaMisiunile gestionate de pompierii harghiteni

02 Apr 2024 329

ISU Harghita4 mesaje de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT în localitățile Sândominic și Cristuru Secuiesc

27 Mar 2024 325

ISU HarghitaArderi necontrolate de vegetație uscată, în localitățile Miercurea Ciuc, Gheorgheni, Gălăuțaș și Racu

25 Mar 2024 316

ISU HarghitaUrși în proximitatea localității Ciucsângeorgiu

21 Mar 2024 313

ISU HarghitaMisiunile gestionate de pompierii harghiteni în weekend

18 Mar 2024 389

ISU HarghitaAtenție la instalațiile electrice!

15 Mar 2024 475

ISU HarghitaÎmpreună suntem mai pregătiți să facem față oricăror situații de urgență!

13 Mar 2024 485