ISU Harghita Buletin informativ - 28.12.2022

BULETIN  INFORMATIV
 
Misiunile pompierilor harghiteni din data de 27.12.2022
O pondere de peste 75% din totalul intervențiilor a constat în acordarea asistenței medicale de către echipajele SMURD ( 7 cazuri din cele 9 situații de urgență gestionate).
De asemenea, pompierii salvatori au acționat pentru localizarea și stingerea a 2 incendii. Astfel, în dimineața zilei de marți, 27 decembrie a.c., echipajele Detașamentului de Pompieri Miercurea Ciuc au stins un incendiu produs la coșul de fum necurățat de funingine al unei case din municipiul Miercurea Ciuc, strada Szék. Datorită sesizării în timp util a evenimentului și a operativității forțelor de intervenție, incendiul nu s-a soldat cu daune materiale, arzând doar cenușa din interiorul coșului de fum. Pentru a preveni producerea unor tragedii, le reamintim cetățenilor că, în ceea ce privește expoatarea coșurilor de evacuare a fumului, este obligatorie verificarea, repararea, izolarea termică și curățarea periodică a acestora.
Noaptea trecută, echipajele Detașamentului de Pompieri Miercurea Ciuc și SVSU Mădăraș au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs pe strada Principală din localitatea Mădăraș. La sosirea forțelor de intervenție, flăcările se manifestau la o construcție auxiliară care adăpostea centrala termică, cu pericol de propagare la casa din imediata apropiere. Cei peste 20 de pompieri mobilizați la locul producerii evenimentului au acționat cu trei autospeciale de lucru cu apă și spumă, reușind să stingă incendiul în limitele găsite și să salveze astfel, bunuri de o valoare considerabilă.
În urma incendiului, generat cel mai probabil, de jarul căzut din sistemul de încălzit, au ars centrala termică și aproximativ 5 metri pătrați din acoperișul acesteia. Din fericire, nu au existat persoane rănite.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Oltul” al judeţului Harghita vă reamintește că, prin respectarea măsurilor de prevenire a incendiilor, puteți evita producerea unor astfel de evenimente nedorite, soldate cu pagube materiale și, mai grav, în unele situații, cu persoane rănite sau chiar cu pierderi de vieți omenești.
Astfel, pentru preîntâmpinarea situațiilor de urgență generate de mijloacele de încălzire, recomandăm cetățenilor respectarea următoarelor reguli și măsuri de apărare împotriva incendiilor :
  • Se interzice folosirea sobelor și a altor mijloace de încălzire defecte, cu improvizații sau nesupravegheate;
  • Așezați o tavă metalică în fața sobei, în dreptul ușiței;
  • Nu folosiți decât materialul combustibil pentru care a fost destinată soba și evitați supraîncărcarea acesteia;
    • Nu folosiți soba decât cu ușița închisă;
    • Nu așezați în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile;
    • Stingeți focul din sobă înainte de a părăsi locuința;
    • Nu adormiți niciodată înainte de a vă asigura că focul din sobă este stins;
    • Cenușa rezultată de la mijloacele de încălzire se evacuează periodic într-un loc stabilit și amenajat în acest scop, fără pericol de incendiu și numai după ce se sting complet resturile de jar.
În continuare, pompierii salvatori harghiteni rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.
COMPARTIMENTUL INFORMARE
ŞI RELAŢII PUBLICE

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU HarghitaCoșul de fum deteriorat sau necurățat de funingine vă poate distruge locuința!

24 Apr 2024 223

ISU Harghita Incendiu violent, în această dimineață

23 Apr 2024 223

ISU HarghitaBilanțul misiunilor zilnice

19 Apr 2024 258

ISU HarghitaBilanțul misiunilor zilnice

17 Apr 2024 251

ISU HarghitaIntervențiile pompierilor din ultimele 24 de ore

11 Apr 2024 265

ISU Harghita9 intervenții ieri, 9 aprilie 2024

10 Apr 2024 323

ISU HarghitaJurnal operativ al ultimelor 24 de ore

09 Apr 2024 281

ISU HarghitaMisiunile pompierilor harghiteni din ultimele 4 zile

08 Apr 2024 268

ISU HarghitaMisiunile gestionate de pompierii harghiteni

02 Apr 2024 329

ISU Harghita4 mesaje de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT în localitățile Sândominic și Cristuru Secuiesc

27 Mar 2024 325

ISU HarghitaArderi necontrolate de vegetație uscată, în localitățile Miercurea Ciuc, Gheorgheni, Gălăuțaș și Racu

25 Mar 2024 316

ISU HarghitaUrși în proximitatea localității Ciucsângeorgiu

21 Mar 2024 313

ISU HarghitaMisiunile gestionate de pompierii harghiteni în weekend

18 Mar 2024 389

ISU HarghitaAtenție la instalațiile electrice!

15 Mar 2024 475

ISU HarghitaÎmpreună suntem mai pregătiți să facem față oricăror situații de urgență!

13 Mar 2024 485