ISU Harghita Buletin informativ - 29.04.2022

BULETIN  INFORMATIV
 
           Misiunile desfășurate în ultimele 48 de ore

În ultimele două zile, salvatorii harghiteni au acționat pentru gestionarea a 14 situații de urgență. Cele mai multe cazuri înregistrate au fost pentru acordarea de prim ajutor (10 solicitări SMURD).
În afara acestor situații, pompierii au intervenit pentru stingerea a 2 incendii, precum și la 2 misiuni de asistență persoane blocate în locuințe, în municipiile Odorheiu Secuiesc și Gheorgheni. Totodată, a fost transmis 1 mesaj de avertizare a populației, prin sistemul RO-ALERT, privind prezența unor urși, în localitatea Bilbor.
Noaptea trecută, salvatorii din cadrul Detașamentului de Pompieri Odorheiu Secuiesc au intervenit pentru stingerea a 2 incendii, produse în localitățile Porumbenii Mari și Rugănești, comuna Șimonești. Primul a izbucnit, în jurul orei 23:00, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit electric, la o anexă gospodărească (grajd cu șură) din satul Porumbenii Mari. Echipajele de pompieri militari și civili, din cadrul Detașamentului Odorheiu Secuiesc și SVSU Cristuru Secuiesc, care s-au deplasat la fața locului cu 4 autospeciale de lucru cu apă și spumă, au făcut tot posibilul pentru a salva locuința din imediata apropiere, incendiul manifestându-se la acoperișurile a două anexe, pe o suprafață de aproximativ 135 mp, cu pericol de propagare la casă. Incendiul a fost stins după două ore, însă în urma acestuia au ars: acoperișul anexelor, pe o suprafață de cca. 135 mp, 8 cauciucuri de mașină, instalația electrică, circa 30 mp din pereții anexei, scule de grădinărit, lemne de foc; s-au degradat: un motofierăstrău, 2 butelii cu gaz, un aragaz și circa 600 kg de miere, care era depozitată în magazie, bunuri materiale evaluate la 80.000 lei. În urma intervenției pompierilor, s-au salvat bunuri materiale în valoare de 150.000 lei.
În jurul orei 01:00, pompierii militari din cadrul Detașamentului Odorheiu Secuiesc, în cooperare cu SVSU Șimonești și Cristuru Secuiesc, au acționat, cu 4 autospeciale de intervenție, pentru stingerea unui incendiu, izbucnit la acoperișul unei case din satul Rugănești, comuna Șimonești. Ajunși la locul intervenției, pompierii au constatat că ardea generalizat acoperișul casei, pe o suprafață de aproximativ 130 mp. Incendiul a fost stins după aproape 3 ore, fiind limitat pericolul extinderii flăcărilor la întreaga locuință. În urma incendiului, au ars: acoperișul casei, pe o suprafață de aproximativ 130 mp, mobilier, aparate electrocasnice, materiale textile. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost determintă de efectul termic produs de coșul de fum amplasat ori neprotejat termic. S-au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de 60.000 lei, pierderile materiale fiind evaluate la 100.000 de lei. Din fericire, în ambele cazuri, nu s-au înregistrat victime. 
Pe lângă aceste misiuni, pompierii militari harghiteni continuă acțiunile desfășurate în sprijinul autorităților din zonele de graniță și implicit a cetățenilor ucraineni veniți în România, prin activități specifice din zona de frontieră.
Pe perioada minivacanței de 1 Mai, zilnic, peste 100 de pompieri militari harghiteni vor fi prezenți la datorie, în scopul asigurării intervenției prompte în cazul producerii unor situații de urgență. Totodată, răspunsul la eventualele urgenţe medicale va fi gestionat prin intermediul echipajelor SMURD, disponibile permanent, care vor asigura primul-ajutor medical şi transportul persoanelor aflate în dificultate, la unităţile spitaliceşti.
Misiunile pompierilor militari harghiteni sunt îndreptate spre asigurarea respectării măsurilor de apărare și stingere a incendiilor, în vederea creșterii gradului de siguranță a cetățenilor. Pe linie preventivă, în această perioadă, pompierii au derulat controale la unități turistice sau obiective care desfăşoară activităţi economice în zonele turistice.
Pe timpul verificărilor, principalele aspecte urmărite de inspectorii de prevenire au constat în dotarea cu stingătoare, menținerea liberă a căilor de evacuare și exploatarea în condiții de siguranță a instalațiilor electrice.
Întrucât se apropie ziua de 1 mai, dată la care majoritatea cetățenilor aleg să își petreacă timpul liber în aer liber, la un grătar, cu familia ori prietenii, reamintim câteva reguli simple pentru evitarea situațiilor care le pot pune viața în pericol.
O primă măsură foarte importantă: Utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu și pe timp de vânt este interzisă.
Prepararea hranei prin utilizarea focului deschis în gospodărie se face numai în locuri special amenajate, în condiţii şi la distanţe care să nu permită propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii sau la alte vecinătăţi. Astfel, în locul în care se face grătarul trebuie să fie amplasat un stingător de incendiu sau o găleată cu apă. Totodată, înainte de plecare, focul trebuie stins.
De asemenea, copiii trebuie supravegheați în permanență pentru a preveni jocul acestora cu focul.
Țineți cont de sfaturile noastre și respectați măsurile de prevenire a incendiilor!
Pompierii vă doresc un sfârșit de săptămână liniștit, lipsit de evenimente nedorite!

 
 
COMPARTIMENTUL INFORMARE
ŞI RELAŢII PUBLICE

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU HarghitaBilanțul misiunilor zilnice

19 Apr 2024 161

ISU HarghitaBilanțul misiunilor zilnice

17 Apr 2024 226

ISU HarghitaIntervențiile pompierilor din ultimele 24 de ore

11 Apr 2024 256

ISU Harghita9 intervenții ieri, 9 aprilie 2024

10 Apr 2024 308

ISU HarghitaJurnal operativ al ultimelor 24 de ore

09 Apr 2024 271

ISU HarghitaMisiunile pompierilor harghiteni din ultimele 4 zile

08 Apr 2024 258

ISU HarghitaMisiunile gestionate de pompierii harghiteni

02 Apr 2024 315

ISU Harghita4 mesaje de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT în localitățile Sândominic și Cristuru Secuiesc

27 Mar 2024 310

ISU HarghitaArderi necontrolate de vegetație uscată, în localitățile Miercurea Ciuc, Gheorgheni, Gălăuțaș și Racu

25 Mar 2024 300

ISU HarghitaUrși în proximitatea localității Ciucsângeorgiu

21 Mar 2024 299

ISU HarghitaMisiunile gestionate de pompierii harghiteni în weekend

18 Mar 2024 377

ISU HarghitaAtenție la instalațiile electrice!

15 Mar 2024 458

ISU HarghitaÎmpreună suntem mai pregătiți să facem față oricăror situații de urgență!

13 Mar 2024 474

ISU HarghitaTrei incendii de vegetație uscată produse în Harghita, în mai puțin de patru ore

06 Mar 2024 338

ISU HarghitaTrei incendii de vegetație uscată, stinse de pompierii harghiteni, în ultimele 24 de ore

05 Mar 2024 332