ISU Ialomița Buletin informativ - 12.07.2021

Nr.115 din 12 iulie 2021   
 
                                                                                                                
         
 
BULETIN INFORMATIV
 
 
Echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Catargiu” al județului Ialomița, cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea primului ajutor calificat, au acționat în perioada 09.07.2021, ora 08.00 – 12.07.2021, ora 08.00 la următoarele misiuni:

- 45 cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave;
- un accident rutier, produs în satul Cotorca din comuna Ciocârlia. În data de 11 iulie a.c.,în jurul orei 12.00, salvatorii de la Detașamentul de pompieri Urziceni au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD la un accident rutier produs în satul Cotorca din comuna Ciocârlia,  în care au fost implicate un autoturism și un camion. La locul evenimentului a venit în sprijin și un echipaj al SAJ Ialomița – substația Urziceni. În urma accidentului au rezultat două victime conștiente și neîncarcerate, care au fost monitorizate de echipajele medicale la locul intervenției. După acordarea primului ajutor medical ambele victime au refuzat transportul la spital.

Pompierii au mai asigurat măsuri de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului, precum și sablarea carosabilului.

- două misiuni de asigurare a măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor- în municipiul Slobozia, la un eveniment sportiv și spectacol de muzică ;
- o misiune de salvare a doi pui de pisică căzuți într-o fântână dezafectată în comuna Rădulești – În data de 10 iulie a.c., în jurul orei 18.45, salvatorii din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni au intervenit cu mijloacele din dotare și au salvat doi pui de pisică căzuți într-o fântână cu o adâncime de aproximativ 12 metri;
- un incendiu de miriște de grâu și cultură de rapiță, produs în comuna Gârbovi -  În data de 10 iulie a.c., în jurul orei 13.20, salvatorii din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni au intervenit, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă pentru localizarea și lichidarea unui incendiu de miriște de grâu și cultură de rapiță. Salvatorii au fost sprijiniți și de membri ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din comună. Au ars aproximativ un hectar de miriște de grâu și aproximativ 4,5 hectare lan de rapiță.


Cauza probabilă de producere a incendiului a fost folosirea intenționată a sursei de aprindere.

- un incendiu produs la o casă din comuna Borănești – În data de 10 iulie a.c., în jurul orei 13.55, salvatorii din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni, au intervenit în  comuna Borănești, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit. Două echipaje de salvatori cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă s-au deplasat de urgență la locul solicitării. La sosirea forțelor de intervenție incendiul se manifesta la nivelul bucătăriei. Intervenția promptă a salvatorilor a condus la localizarea incendiului și lichidarea acestuia, salvatorii reușind să stingă focarele și să îndepărteze elementele distruse de foc. Nu au existat victime. A ars un aragaz și furtunul de la o butelie . Cel mai probabil incendiul s-a produs datorită scăpărilor de gaze combustibile.
- un incendiu produs la o societate comercială din municipiul Fetești – În data de 10 iulie a.c., în jurul orei 22.10, salvatorii din cadrul Stației de pompieri Fetești, au intervenit în  municipiul Fetești, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o fabrică de termopane. Două echipaje de salvatori cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă,   s-au deplasat de urgență la locul solicitării. La sosirea forțelor de intervenție incendiul se manifesta la nivelul unui aparat electrocasnic (frigider) aflat în interiorul unei hale. Intervenția promptă a salvatorilor a condus la localizarea incendiului și lichidarea acestuia, salvatorii reușind să stingă focarele și să îndepărteze elementele distruse de foc. Nu au existat victime. Au ars:  frigiderul, o parte din instalația electrică și materiale plastice aflate în apropiere de focar. După lichidarea incendiului, fiind foarte mult fum s-a executat aerisirea halei. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost un aparat electrocasnic neizolat corespunzător.
 
 
***
 
Arderea miriştilor, vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se desfăşoară doar după obţinerea permisului de lucru cu foc deschis. Acest permis se eliberează, potrivit Ordinului ministrului internelor şi reformei administrative şi al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 605/579/2008, prin grija primarului de către şeful serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă sau altă persoană desemnată în acest sens.
În conformitate cu Legea 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor persoanele fizice şi juridice au obligaţia să nu primejduiască, prin deciziile şi faptele lor, viaţa, bunurile şi mediul. Conform prevederilor Hotărârii Guvernului României nr. 537/2007 amenajarea de locuri pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care favorizează propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi se sancţionează cu amendă de la 1.000-2.500 lei.
În vederea reducerii numărului de arderi și a evitării riscului ca incendiul să se extindă și să provoace pagube, reamintim cetăţenilor câteva măsuri de prevenire:

La arderea miriştilor:
  • condiţii meteorologice fără vânt;
  • parcelarea miriştii în suprafeţe de maximum 10 ha, prin fâşii arate;
  • izolarea zonei de ardere faţă de căi de comunicaţie, construcţii, culturi agricole vecine, instalaţii, fond forestier, prin executarea de fâşii arate;
  • desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
  • asigurarea până la finalizarea arderii a personalului de supraveghere şi stingere a eventualelor incendii;
  • asigurarea pentru suprafeţe de ardere mai mici de 5 ha a substanţelor şi mijloacelor de stingere necesare;
  • asigurarea, în cazul suprafeţelor de ardere mai mari de 5 ha, a unui plug, a unei cisterne cu apă, a mijloacelor de tractare şi a personalului de deservire.La arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale:
  • condiţii meteorologice fără vânt;
  • colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată;
  • executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;
  • curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 m;
  • desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
  • asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;
  • supravegherea permanentă a arderii;
  • stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;
  • interzicerea acoperirii cu pământ a focarelor.         
 
                                                   Compartimentul Informare și Relații Publice  
                                                                                        

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU IalomițaAcțiuni pe timpul desfășurării festivalului Motorpark România, în localitatea Adâncata

11 Mar 2024 349

​Accident de muncă, la o fabrică de uleiuri din Slobozia. Iată ce s-a întâmplat

07 Dec 2023 1232

Un autocar s-a răsturnat în județul Ialomița. A fost activat Planul Roșu de intervenție (FOTO)

26 Nov 2023 1095

Impact violent între două TIR-uri și un autoturism în localitatea Țăndărei! Unul dintre șoferi, transportat la spital (GALERIE FOTO)

22 Nov 2023 1350

ISU Ialomița Accident rutier pe E85. Un autocar și alte două autoturisme implicate (FOTO)

04 Nov 2023 2763

Incendiu de amploare la o fabrică de lactate din județul Ialomița

26 Oct 2023 894

ISU IalomițaÎn urma evenimentului au fost distruși aproximativ 350 de baloți de lucernă

12 Oct 2023 545

ISU Ialomița Buletin informativ

02 Oct 2023 544

Când mustul poate fi letal Intoxicația cu gazul emanat din fermentație face victime

27 Sep 2023 933

ISU Ialomița Atenție la dioxidul de carbon acumulat în spaţiile unde mustul este pus la fermentat

27 Sep 2023 395

ISU Ialomița Buletin informativ

25 Sep 2023 421

ISU Ialomița „La mulți ani, pompieri români!” Ce activități vor fi în județ cu ocazia acestei zile

13 Sep 2023 833

ISU Ialomița Buletin informativ

11 Sep 2023 453

UPDATE. Ambulanță în flăcări în curtea Spitalului Județean de Urgență Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

06 Sep 2023 2837

ISU Ialomița Weekend plin pentru pompieri. Iată de câte solicitări au avut parte

04 Sep 2023 782