ISU Prahova Buletin informativ - 02.02.2023

BULETIN INFORMATIV
NR. 15 din 02 februarie 2023
 
În ultimele 24 de ore, pompierii salvatori din județul Prahova au acționat pentru gestionarea unui număr de 37 misiuni, dintre care 9 au fost intervenții în situații de urgență și 28 urgențe medicale. Echipajele de salvatori au acționat pentru stingerea a 3 incendii, precum și în alte 3 intervenții în sprijinul comunităților, care au vizat transportarea unei persoane nedeplasabile și deblocarea unor persoane din locuințe.
În acest interval, 28 de persoane au avut nevoie de asistență medicală de urgență din partea paramedicilor SMURD.
Totodată, pompierii prahoveni au asigurat măsurile specifice în cazul producerii unui accident rutier, în care au fost implicate 2 autoturisme și cei 5 ocupanți ai acestora. Din fericire, acest eveniment nu a fost soldat cu victime.
 
De asemenea, echipajele de pompieri militari ale subunităților de intervenţie au efectuat 4 misiuni de recunoaştere în teren, la secția ATI din cadrul Spitalului Județean de Urgență Ploiești, unde au fost verificate căile de acces, sursele de alimentare cu apă, reţelele de hidranţi şi alte aspecte de interes operativ.
***
Salvator în timpul liber!
 
Ieri, în jurul orei 15:00, a fost semnalată prin apel la numărul unic de urgență 112 producerea unui incendiu la un autobuz care circula în localitatea Măgurele, spre satul Bălțești. Imediat, la locul indicat s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. Totuși, misiunea pompierilor care s-au deplasat la locul intervenției a fost facilitată de faptul că printre participanții la trafic se afla colegul nostru, plt. adj. Câmpeanu Daniel, din cadrul Detașamentului de Pompieri Vălenii de Munte. Acesta, văzând ce se întamplă, nu a mai stat pe gânduri și a acționat cu rapiditate, gândind la rece și câștigând timp prețios, care a făcut diferența pentru ceea ce putea avea un deznodământ nefericit. În primă fază, a deconectat contactul general al autobuzului, după care a acționat pentru lichidarea incendiului cu 5 stingătoare preluate de la autovehiculele oprite la locul evenimentului. Între timp, cei 50 de pasageri au reușit să se autoevacueze, nefiind înregistrate victime.
Ne exprimăm bucuria că avem astfel de colegi și îl felicităm pentru profesionalismul și dăruirea de care a dat dovadă!
 
Pompierii prahoveni au acționat ieri, 01.02.2023, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la încărcătura unui autotren care se deplasa pe autostrada A3. Acesta transporta 24 tone de uree granulată (concentrație de 46,5 % azot). Pompierii ajunși la locul evenimentului au reușit decuplarea capului tractor de încărcătură pentru a împiedica propagarea și la acesta. Din cauza pericolului mare de explozie,  comandantul intervenției a ordonat adoptarea unei tactici defensive, pentru protejarea echipajelor care au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului. Pompierii au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.
***
Vă reamintim că informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.
De asemenea, puteți descărca noua aplicație DSU. Fii informat și fii pregătit oriunde, oricând!
Aplicația DSU este disponibilă atât pe telefoanele cu sistem de operare IOS, dar și Android și poate fi descărcată gratuit, accesând unul din următoarele link-uri:
App Store ( https://apps.apple.com/ro/app/dsu/id1663813906)
Google Play ( https://play.google.com/store/apps/details?id=com.orson.dsu )

 
 
 

Unitățile operative rămân mobilizate pentru asigurarea promptă a răspunsului în cazul producerii situațiilor de urgență și acordarea de prim ajutor persoanelor aflate în dificultate.                                                                                                                          
 
  Compartimentul Informare și Relații Publice

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU PrahovaIntervenții relevante

29 Aug 2023 433

ISU Prahova Pompierii militari din județul Prahova au acționat în 105 misiuni

19 Jun 2023 699

ISU PrahovaFii informat și fii pregătit oriunde, oricând!

16 Jun 2023 658

ISU Prahova Pompierii prahoveni au asigurat măsurile specifice

15 May 2023 566

ISU PrahovaLa locul evenimentului au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare

08 May 2023 523

ISU Prahova Pompierii prahoveni au asigurat măsurile specifice

02 May 2023 541

ISU PrahovaAcțiunile pompierilor salvatori

25 Apr 2023 449

ISU PrahovaMisiuni relevante ale pompierilor prahoveni

24 Apr 2023 417

ISU PrahovaFii informat și fii pregătit oriunde, oricând!

20 Apr 2023 477

ISU Prahova Salvatorii prahoveni au fost la datorie în weekend de sărbătoare!

10 Apr 2023 536

ISU PrahovaIntervenții în sprijinul comunităților

04 Apr 2023 524

ISU PrahovaPompierii salvatori din județul Prahova au acționat pentru gestionarea a 47 de situații de urgență

29 Mar 2023 539

ISU PrahovaPompierii salvatori din județul Prahova au acționat pentru gestionarea a 44 de situații de urgență

16 Mar 2023 509

ISU PrahovaPompierii salvatori din județul Prahova au acționat pentru gestionarea a 38 de situații de urgență

15 Mar 2023 532

ISU PrahovaBilanțul misiunilor pompierilor militari harghiteni, din ultimele 24 de ore

14 Mar 2023 646