ISU Prahova Buletin informativ -30.01.2023

BULETIN INFORMATIV
NR. 15 din 30 ianuarie 2023
 
În perioada 27 - 29 ianuarie, pompierii salvatori din județul Prahova au acționat pentru gestionarea unui număr de 126 misiuni, dintre care 61 au fost intervenții în situații de urgență, 64 urgențe medicale și o activitate de îndrumare și control. Echipajele de salvatori au acționat pentru stingerea a 5 incendii, precum și în alte 42 de intervenții în sprijinul comunităților, care au vizat preponderent înlăturarea sau limitarea efectelor fenomenelor meteorologice manifestate la nivelul județului Prahova, în ultimile 72 h: degajarea copacilor căzuți pe carosabil sau pe cabluri de curent electric, asigurarea măsurilor specifice în cazul prăbușirii acoperișului unei anexe gospodărești, deblocarea unor persoane din locuințe etc.
În acest interval, 63 de persoane au avut nevoie de asistență medicală de urgență din partea paramedicilor SMURD.
Totodată, pompierii prahoveni au asigurat măsurile specifice la 21 de accidente rutiere, în care au fost implicate 17 autoturisme și cei 27 de ocupanți ai acestora. În urma acestor evenimente, o persoană a fost transportată de urgență la spital pentru a primi îngrijiri suplimentare.
În săptămâna 23 – 29 ianuarie 2023, Inspecţia de Prevenire a desfășurat 4 activități de informare, acţiuni de control și de îndrumare pe linia respectării măsurilor de apărare şi stingere a incendiilor la unități de cultură și centre comerciale.
Pe timpul desfășurării acestor acțiuni au fost depistate 25 încălcări ale normelor de apărare împotriva incendiilor şi protecţie civilă. Ca urmare a neregulilor constatate, personalul a aplicat un număr total de 24 avertismente și o amendă în cuantum de 20.000 lei.
În urma verificărilor derulate în teren, personalul specializat nu a identificat situații pentru care să fie necesară aplicarea măsurii complementare de oprire a funcționării la obiectivele verificate, din cauza încălcării grave a cerințelor de securitate. Cu ocazia desfășurării controalelor, au fost organizate 4 exerciții și 4 instruiri pe linia apărării împotriva incendiilor la care au participat 58 de persoane.
 
De asemenea, echipajele de pompieri militari ale subunităților de intervenţie au efectuat 3 misiuni de recunoaştere în teren, la secția ATI din cadrul Spitalului Județean de Urgență Ploiești, unde au fost verificate căile de acces, sursele de alimentare cu apă, reţelele de hidranţi şi alte aspecte de interes operativ.
 
În urma manifestării fenomenelor meteorologice caracterizate prin viscol, ninsori abundente și vânt puternic, în ultimele 72 de ore, s-au resimțit efectele acestora pe întreg cuprinsul județului. Cu eforturi susținute, pompierii prahoveni au acționat pentru facilitrea accesului către un pacient dependent de oxigen, pentru deblocarea mai multor autovehicule rămase blocate în zăpadă și pentru degajarea a 27 de arbori căzuți pe carosabil și a 4 stâlpi de electricitate.
 
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.
 
În continuare, unitățile operative rămân mobilizate pentru asigurarea promptă a răspunsului în cazul producerii situațiilor de urgență și acordarea de prim ajutor persoanelor aflate în dificultate.

 
  Compartimentul Informare și Relații Publice

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU PrahovaIntervenții relevante

29 Aug 2023 434

ISU Prahova Pompierii militari din județul Prahova au acționat în 105 misiuni

19 Jun 2023 701

ISU PrahovaFii informat și fii pregătit oriunde, oricând!

16 Jun 2023 659

ISU Prahova Pompierii prahoveni au asigurat măsurile specifice

15 May 2023 568

ISU PrahovaLa locul evenimentului au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare

08 May 2023 525

ISU Prahova Pompierii prahoveni au asigurat măsurile specifice

02 May 2023 543

ISU PrahovaAcțiunile pompierilor salvatori

25 Apr 2023 450

ISU PrahovaMisiuni relevante ale pompierilor prahoveni

24 Apr 2023 419

ISU PrahovaFii informat și fii pregătit oriunde, oricând!

20 Apr 2023 477

ISU Prahova Salvatorii prahoveni au fost la datorie în weekend de sărbătoare!

10 Apr 2023 537

ISU PrahovaIntervenții în sprijinul comunităților

04 Apr 2023 525

ISU PrahovaPompierii salvatori din județul Prahova au acționat pentru gestionarea a 47 de situații de urgență

29 Mar 2023 540

ISU PrahovaPompierii salvatori din județul Prahova au acționat pentru gestionarea a 44 de situații de urgență

16 Mar 2023 511

ISU PrahovaPompierii salvatori din județul Prahova au acționat pentru gestionarea a 38 de situații de urgență

15 Mar 2023 533

ISU PrahovaBilanțul misiunilor pompierilor militari harghiteni, din ultimele 24 de ore

14 Mar 2023 646