ISU Prahova Comunicat de presă - 02.08.2021

 
 
NR. 86 din 12 august 2021
 

 COMUNICAT DE PRESĂ
Picătura ta de sânge poate salva viața unui om!
 
Pompierii militari prahoveni s-au mobilizat, din nou, într-o misiune de protejare a celor care au nevoie de ajutor, manifestându-și prețuirea și grija față de viața semenilor prin campania de donare de sânge SALVATORII DONEAZĂ PENTRU VIAȚĂ”.
 
În perioada 12-13 august, peste 40 de pompieri militari din cadrul detașamentelor de pompieri, precum și de la sediul inspectoratului se vor prezenta la sediul Centrului de Transfuzie Sanguină Ploiești pentru a veni în sprijinul semenilor a căror viață depinde de actul benevol de donare de sânge.
 
Gestul lor continuă seria acestor intervenții salvatoare, derulate constant, de-a lungul anilor, de personalul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Șerban Cantacuzino” al judeţului Prahova, demonstrând astfel faptul că, există numeroase moduri, cel în cauză accesibil oricărei persoane sănătoase, de a veni în sprijinul vieţii.
 
Confruntându-se permanent, prin prisma profesiei, cu suferinţa semenilor, pompierii militari înţeleg importanţa oricărui gest care ar putea oferi bucurie, speranţă şi o şansă la viaţă, ca atare aceste acțiuni extraprofesionale vor continua și pe viitor.
                                                                                     
 
Compartimentul Informare și Relații Publice
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU Prahova Comunicat de presă - 08.12.2021

08 Dec 2021 965