ISU PrahovaPompierii salvatori din județul Prahova au acționat pentru gestionarea a 47 de situații de urgență

 
BULETIN INFORMATIV
NR. 31 din 29 martie 2023
 
În ultimele 24 de ore, pompierii salvatori din județul Prahova au acționat pentru gestionarea a 47 de situații de urgență, 17 dintre acestea fiind reprezentate de acordarea asistenței medicale de urgență, iar 9 au fost activități de îndrumare și control.
De asemenea, echipajele de salvatori au localizat și lichidat opt incendii, patru dintre acestea fiind de vegetație uscată.
 Un incendiu violent s-a produs noaptea trecută, în jurul orei 00:40, la o locuință din localitatea Plopu. Imediat, la locul indicat au fost alocate patru autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. Au fost cuprinse de flăcări un corp de locuit și o anexă gospodărească, pe o suprafață de aproximativ 100 mp. Din fericire, nu au fost înregistrate victime. Cauza probabilă a incendiului a fost producerea unui scurtcircuit electric.
Totodată, pompierii prahoveni au acționat și în alte șase intervenții în sprijinul comunităților, care au vizat degajarea unor arbori căzuți pe carosabil în contextul manifestării fenomenelor meteo din ultimele 24 de ore.
În acest interval, 20 de persoane au avut nevoie de asistență medicală de urgență din partea paramedicilor SMURD.
Pompierii prahoveni au asigurat măsurile specifice la 3 accidente rutiere, în care au fost implicate 5 autoturisme și o motocicletă, precum și cei 7 ocupanți ai acestora, dintre care trei victime au fost transportate de urgență la spital pentru a primi îngrijiri suplimentare.
De asemenea, echipajele de pompieri militari ale subunităților de intervenţie au efectuat o misiune de recunoaştere în teren, la secția ATI din cadrul Spitalului Județean de Urgență Ploiești, unde au fost verificate căile de acces, sursele de alimentare cu apă, reţelele de hidranţi şi alte aspecte de interes operativ.
***
 
Județul Prahova se află sub avertizare cod galben meteo până diseară, ora 21:00, care vizează intensificări ale vântului în zona de munte, fiind emisă și o informare meteo privind prezența unui fenomen de răcire accentuată a vremii (-10*C – 0*C), valabilă până mâine, 30.03.2023, ora 10:00.
***
Vă reamintim că informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.
 
De asemenea, puteți descărca noua aplicație DSU. Fii informat și fii pregătit oriunde, oricând!

Aplicația DSU este disponibilă atât pe telefoanele cu sistem de operare IOS, dar și Android și poate fi descărcată gratuit, accesând unul din următoarele link-uri:
 
Unitățile operative rămân mobilizate pentru asigurarea promptă a răspunsului în cazul producerii situațiilor de urgență și acordarea de prim ajutor persoanelor aflate în dificultate.                                                                                                             
 
  Compartimentul Informare și Relații Publice

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU Prahova Buletin informativ - 08.10.2021

08 Oct 2021 1857