ISU Prahova Salvatorii prahoveni au fost la datorie în weekend de sărbătoare!

BULETIN INFORMATIV
NR. 35 din 10 aprilie 2023

Salvatorii prahoveni au fost la datorie în weekend de sărbătoare!
 
În ultimele 72 de ore, pompierii salvatori din județul Prahova au acționat pentru gestionarea unui număr de 108 misiuni, dintre care 35 au fost intervenții în situații de urgență, 70 urgențe medicale și 3 activități de îndrumare și control.
Echipajele de salvatori au acționat pentru stingerea a 3 incendii, precum și în alte 7 intervenții în sprijinul comunităților, care au presupus deblocarea ușilor de acces în locuințe, pentru a facilita intervenția echipajelor medicale la persoane cu probleme de sănătate, asistența unor persoane intoxicate cu gaze emanate de un generator, transportarea unor persoane nedeplasabile la unități spitalicești etc.
În acest interval, 77 de persoane au avut nevoie de asistență medicală de urgență din partea paramedicilor SMURD.
În săptămâna 03 - 07 aprilie 2023, Inspecţia de Prevenire a desfășurat 31 de activități de informare, acţiuni de control și de îndrumare pe linia respectării măsurilor de apărare şi stingere a incendiilor la unități de cultură și centre comerciale.
Pe timpul desfășurării acestor acțiuni au fost depistate 62 de încălcări ale normelor de apărare împotriva incendiilor şi protecţie civilă, din care 22 au fost soluționate pe timpul activităților. Ca urmare a neregulilor constatate, personalul a aplicat un număr total de 55 avertismente și 7 amenzi în valoare de 33.500 lei. Cu ocazia desfășurării controalelor, au fost organizate 7 exerciții cu 33 de persoane și 11 instruiri pe linia apărării împotriva incendiilor, la care au participat 43 de persoane.
În urma verificărilor derulate în teren, personalul specializat nu a identificat situații pentru care să fie necesară aplicarea măsurii complementare de oprire a funcționării la obiectivele verificate, din cauza încălcării grave a cerințelor de securitate.
De asemenea, echipajele de pompieri militari ale subunităților de intervenţie au efectuat 3 misiuni de recunoaştere în teren, la secția ATI din cadrul Spitalului Județean de Urgență Ploiești, unde au fost verificate căile de acces, sursele de alimentare cu apă, reţelele de hidranţi şi alte aspecte de interes operativ.
Pe lângă acestea, au fost desfășurate 10 misiuni de asigurare a zonei la biserici, în contextul sărbătoririi Floriilor ortodoxe și a Paștelui catolic.
***
Un weekend pus sub semnul accidentelor rutiere!
 
Sfârșitul de săptămână a avut, pentru cei mai mulți dintre noi, o puternică încărcătură spirituală, fie că am sărbătorit Paștele catolic, fie Duminica Floriilor. Pentru câteva persoane, însă, a fost unul sumbru, acestea fiind implicate, din nefericire, în accidente rutiere.
 
Pompierii prahoveni au asigurat măsurile specifice la 13 accidente rutiere, în care au fost implicate 27 de autoturisme și cei 63 de ocupanți ai acestora, dintre care 18 au fost transportați la spital pentru a primi îngrijiri suplimentare.

Dintre cele mai relevante misiuni ale salvatorilor prahoveni, pe această linie, enumerăm:
 
  • Vineri, în jurul orei 17:00, un accident s-a produs în comuna Ariceștii Rahtivani, pe DN 72, fiind implicate două autoturime. În urma coliziunii, au rezultate două victime, conștiente, însă una dintre acestea era încarcerată. Pompierii s-au deplasat la locul evenimentului cu o autospecială pentru intervenție la descarcerare, o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD. Odată sosiți la locul indicat, au acționat pentru extragerea victimei încarcerate (femeie, 39 ani). Aceasta prezenta multiple leziuni la nivelul membrelor și traumatism cranio-cerebral sever. Cea de a doua victimă (bărbat, 46 ani), prezenta, de asemenea, traumatism cranio-cerebral, ambele fiind transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din municipiul Ploiești.
  • Sâmbătă seară, în jurul orei 18:00, pompierii au fost solicitați să intervină în cazul producerii unui accident rutier în orașul Băicoi, cartierul Liliești. În accident a fost implicat un singur autoturism care s-a răsturnat în afara părții carosabile, în interiorul acestuia aflându-se 6 ocupanți (dintre care 3 minori). Imediat, la locul evenimentului s-a deplasat o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, doi dintre minorii implicați în accident necesitând îngrijiri medicale, ulterior fiind transportați de urgență la spital.
  • Duminică, pompierii prahoveni au intervenit pentru asigurarea zonei și acordarea primului ajutor medical în urma producerii unui accident rutier pe raza comunei Baba Ana. Coliziunea s-a produs între doua autoturisme în care se aflau 8 persoane, 2 dintre acestea fiind blocate într-un  autoturism răsturnat în afara părții carosabile. În cel mai scurt timp, la locul evenimentului au fost alocate o autospecială pentru intervenție la descarcerare și o ambulanță SMURD. Victimele rezultate în urma accidentului au necesitat îngrijiri medicale, 6 dintre acestea, care prezentau diverse plăgi și traumatisme, fiind transportate de urgență la spital.
  •  
Acordați atenție pregătirii în situații de urgență. Informați-vă asupra măsurilor și regulilor de comportare specifice tipurilor de risc, prin accesarea platformei naționale de pregătire: https://fiipregatit.ro.
De asemenea, puteți descărca noua aplicație DSU. Fii informat și fii pregătit oriunde, oricând!

Aplicația DSU este disponibilă atât pe telefoanele cu sistem de operare IOS, dar și Android și poate fi descărcată gratuit, accesând unul din următoarele link-uri:
App Store ( https://apps.apple.com/ro/app/dsu/id1663813906)
Google Play ( https://play.google.com/store/apps/details?id=com.orson.dsu )
***
Unitățile operațive rămân mobilizate pentru asigurarea promptă a răspunsului în cazul producerii situațiilor de urgență și acordarea de prim ajutor persoanelor aflate în dificultate.                                               
                                                                                  
  Compartimentul Informare și Relații Publice  

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.