Suspendare măsură depozitare privată de carne de porc

Prin Regulamentul nr. 679/2015 al Comisiei Europene, din data de 29 aprilie 2015, se suspendă pentru perioada cuprinsă între 2 şi 8 mai 2015, depunerea cererilor pentru depozitare privată a cărnii de porc, prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 360/2015.
În conformitate cu prevederile  art. 1 (2) a Regulamentului (CE ) nr. 679/2015, cererile depuse începând cu 29 aprilie 2015 (data aprobării suspendarii aplicabilității prevederilor RG nr.360/2015) sunt respinse.
Sesiunea de depunere a cererilor de solicitare a sprijinului financiar comunitar, pentru depozitarea privată a cărnii de porc a fost deschisă în cursul lunii martie prin publicarea   Regulamentul (CE) nr. 360/2015.
Depozitarea privată a cărnii de porc reprezintă un ajutor financiar acordat, în situaţia în care, preţul mediu de piaţă pentru carcasele de porc se află sub preţul de referinţă aşa cum este acesta stabilit prin Regulamentului (CE) nr. 1308/2013 (1 509,39 EUR/tonă), şi are un impact negativ semnificativ în sector
Scopul principal al măsurii este de a sprijini producătorii agricoli/deţinătorii de carne de porc de a-şi valorifica producţia de carne de porc pentru restabilirea echilibrului lor financiar şi pentru a avea posibilitatea reluării producţiei
Reamintim că perioada de depozitare poate fi de: 90, 120 sau 150 de zile.
 
 
SERVICIUL RELAȚII CU PUBLICUL ȘI COMUNICARE
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.