Doi militari din Batalionul 33 Manevra, dislocat in Afganistan, au cazut la datorie miercuri, 23 iunie, ora 14.30 (ora Romaniei)

COMUNICAT DE PRESĂ

Doi militari din Batalionul 33 Manevră, dislocat în Afganistan, au căzut la datorie miercuri, 23 iunie, ora 14.30 (ora României).

Sergentul major Dan Ciobotaru şi caporalul Paul Caracudă executau o misiune de luptă pe autostrada A1 Kabul-Kandahar. La aproximativ 30 de kilometri de Qalat, autovehiculul de tip HUMVEE în care se aflau a fost atacat cu un dispozitiv exploziv improvizat, acţionat de la distanţă. În urma deflagraţiei, cei doi militari şi-au pierdut viaţa.

Sergentul major Dan Ciobotaru, promoţie 2007, avea 28 de ani şi era necăsătorit. Caporalul Paul Caracudă, în vârstă de 36 de ani, era angajat în Ministerul Apărării Naţionale din anul 1996, era căsătorit şi avea doi copii.

Ministrul apărării naţionale a acordat gradul de sublocotenent post-mortem celor doi militari care şi-au sacrificat viaţa sub culorile Drapelului naţional, săvârşind acte de devotament excepţional în timpul executării misiunii în teatrul de operaţii din Afganistan. De asemenea, ministrul apărării a înaintat Preşedintelui României propunerile de decorare a sublocotenenţilor post-mortem Dan Ciobotaru şi Paul Caracudă cu Ordinul Naţional Steaua României în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război.

Ministrul apărării naţionale Gabriel Oprea şi şeful Statului Major General, amiralul Gheorghe Marin, îşi exprimă profundul regret pentru pierderea vieţii celor doi camarazi şi sunt alături de familiile greu încercate.

Biroul de Presă al M.Ap.N.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

De la corporatist, la maistru militar de marină. Astăzi este despre Florin Drăgan din Năvodari (FOTO)

18 Apr 2023 2675

UPDATE. Constanța Încep scufundările simulate la Centrul de Scafandri! Ce spune o femeie scafandru, participantă la curs (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Feb 2023 2169

Eveniment la Brigada 9 Mecanizată „Mărășești"! Cine este militarul care și-a luat la revedere de la colectivul Brigăzii (GALERIE FOTO)

04 Feb 2023 1975

Eveniment la Brigada 9 Mecanizată „Mărășești" Un militar trece în rezervă după o carieră militară de peste 30 de ani (GALERIE FOTO)

30 Dec 2022 1233

Oferit de Denis Alibec Tricou de la Națională, cu semnăturile tricolorilor, scos la licitație pentru ajutorarea lui Iulian Voinea

03 Oct 2022 2490

Ultramaraton de la Galați la ZIUA de Constanța Povestea militarului Laurențiu Cobzaru. Dintr-o familie cu mulți frați, în alergare, pentru cauze umanitare (GALERIE FOTO + VIDEO)

16 Aug 2022 2643

De Ziua Marinei Române Militarul Laurențiu Cobzaru a încheiat la ZIUA de Constanța ultramaratonul Galați - Constanța (GALERIE FOTO + VIDEO)

15 Aug 2022 2000

De Ziua Marinei Române, militarul Laurențiu Cobzaru aleargă de la Galați la Constanța, punctul terminus fiind ZIUA de Constanța (GALERIE FOTO)

12 Aug 2022 1957

Cine este singurul elev militar român premiat internațional la AcadNet 2022

22 May 2022 2298

Colegi îndurerați! Scafandrii militari deplâng moartea camarazilor în accidentul aviatic. „Erau frații noștri” (VIDEO)

03 Mar 2022 2328

Constanța Cei mai consecvenți elevi militari, premiați de Liga Maiștrilor Militari de Marină cu bursa „Maistru militar Gheorghe Cătălin Rădoi”

26 Feb 2022 1459

Momente emoționante la Batalionul 345 Artilerie ,,Tomis". Un caporal clasa I a trecut în rezervă (GALERIE FOTO)

30 Dec 2021 1605

Constanța O tânără, cadru militar, cerută în căsătorie la ceremonia de depunere a jurământului militar. Ce răspuns a primit tânărul din partea iubitei (VIDEO)

06 Nov 2021 4727

Ziua Marinei 2021 Iohannis a decorat cu ordine și medalii ofițeri și amirali

15 Aug 2021 2421

Un contraamiral, un maistru militar, și un caporal, decorați de Ziua Marinei Române

12 Aug 2021 3202