MAN Comunicat de presa – 08.04.2010

Ceremonia de plecare în teatrul de operaţii Afganistan a Echipei Operaţionale de Consiliere şi Legătură (OMLT) - tip garnizoană nr. 4 s-a desfăşurat joi, 8 aprilie, la sediul Brigăzii 8 Artilerie Mixtă „Alexandru Ioan Cuza" din Focşani.

La activitate au fost prezenţi, alături de rudele militarilor care pleacă în misiune, personalul brigăzii, comandantul Comandamentului Operaţional Întrunit, generalul-maior Visarion Neagoe, şi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale.

Generalul-maior Visarion Neagoe a prezentat mesajul ministrului apărării naţionale, domnul Gabriel Oprea, care a transmis militarilor aprecierea sa pentru profesionalismul, curajul şi devotamentul lor: „Ştiu că v-aţi pregătit foarte mult şi aţi trecut testele dificile ale perioadei de selecţie şi instruire, pentru a prelua de la colegii care acţionează acolo în prezent, o misiune dificilă, într-un teatru de operaţii ce reclamă calităţi deosebite de luptător".

Ministrul apărării naţionale a urat echipei succes în misiunea încredinţată şi şi-a exprimat convingerea că, la capătul celor şase luni de consiliere şi instruire, efortul echipei va creşte nivelul de pregătire a militarilor Armatei Naţionale Afgane din garnizoana Qalat, în beneficiul îndeplinirii misiunilor tuturor forţelor care acţionează în regiune.

„Misiunea dumneavoastră se va desfăşura într-un mediu complex, dificil şi ostil, unde veţi fi nevoiţi să planificaţi, să organizaţi şi să executaţi atât sarcini de instrucţie, cât şi sarcini specifice în comun cu partenerii aliaţi şi militarii afgani. Capacitatea dumneavoastră de a interacţiona şi de a coopera cu militarii din Armata Naţională Afgană, precum şi cu militarii români şi americani din Forţa Multinaţională va fi cheia succesului în îndeplinirea misiunii. Faptul că echipa OMLT, tip garnizoană, se află la a patra rotaţie, de la începutul acestui gen de misiune, demonstrează că Armata României îşi respectă angajamentele asumate ca aliat NATO, în condiţii foarte bune şi cu rezultate remarcabile, dar demonstrează, mai ales, profesionalismul şi determinarea personalului Brigăzii 8 Artilerie Mixtă, din care faceţi parte.", a precizat, în mesajul său, ministrul Gabriel Oprea.

Biroul de presă


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1212

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1256

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1291

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1225

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1388

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1527

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1982

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1592

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1534

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1460

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1632

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1874

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3816

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3140

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6220