MApN Comunicat de presă

Duminică, 17 septembrie, forțele ruse au continuat atacurile asupra unor obiective din Ucraina, în proximitatea graniței cu România.
Ministerul Apărării Naționale a monitorizat în timp real situația aeriană în zonele de responsabilitate. Ca urmare a detectării grupurilor de drone care se îndreptau spre teritoriul ucrainean, MApN a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență privind instituirea măsurilor de prealertă aeriană, începând cu ora 22.55, pentru zona de nord a județului Tulcea, aflată în proximitate, cu potențialul de a fi afectată de riscurile asociate acestei situații.
Forțele MApN au întărit prezența și continuă să implementeze  măsurile necesare în zonele în care pot să apară riscuri ca urmare a acestor situații. 
Ministerul Apărării Naționale transmite un mesaj ferm de condamnare a acestor atacuri executate de Federația Rusă împotriva unor obiective și elemente de infrastructură civilă ucrainene, care sunt nejustificate și în gravă contradicție cu regulile dreptului internațional umanitar.
MApN informează în timp real structurile aliate cu privire la situația generată de aceste atacuri, rămânând în contact permanent cu acestea.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Videoconferință a conducerii MApN cu militarii aflați în misiuni externe

30 Nov 2023 423

MApN Conferința de Securitate de la Berlin, cu participarea secretarului de stat Simona Cojocaru

30 Nov 2023 419

MApN Avioane F-16 ale Forțelor Aeriene Turce, în România

30 Nov 2023 436

MApN Primele trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziționate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat azi

29 Nov 2023 523

MApNVizită a ministrului apărării naționale în Marea Britanie

27 Nov 2023 372

MApN Repetiții pentru Parada Militară Naţională, la Bucureşti

23 Nov 2023 600

Justiție Constanța Ofițer MApN în rezervă, condamnat definitiv pentru viol!

22 Nov 2023 866

MApNÎntâlnire la nivel de miniștri în cadrul procesului Reuniunilor Miniștrilor Apărării din Europa de Sud-Est (SEDM), la Ankara

22 Nov 2023 307

MApN Întâlnire la nivel de miniștri în cadrul procesului Reuniunilor Miniștrilor Apărării din Europa de Sud-Est (SEDM), la Ankara

22 Nov 2023 397

MapN Perspective de dezvoltare a cooperării în plan bilateral, discutate în cadrul întrevederii ministrului Tilvăr cu președintele Senatului Republicii Cehe

21 Nov 2023 515

MApNVizita conducerii MApN în teatrul de operații Bosnia și Herțegovina

21 Nov 2023 267

Conducerea MApN, în vizită oficială în teatrul de operații Bosnia și Herțegovina

21 Nov 2023 432

Cinste și onoare memoriei lor! Se împlinesc 9 ani de la un tragic accident aviatic soldat cu moartea a nouă militari

21 Nov 2023 676

Ministrul Apărării în vizită la militarii români dislocați în Kosovo

20 Nov 2023 545

Autospecială de pompieri a MApN, răsturnată în județul Prahova! Șoferul, rănit în accident (GALERIE FOTO)

20 Nov 2023 605