Ministerul Apararii Nationale Întrevederea ministrului apărării naționale cu ambasadorul Canadei în România

  •  Ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, s-a întâlnit vineri, 12 martie, la sediul Ministerului Apărării Naționale, cu ambasadorul Canadei în România, Annick Goulet. Agenda de discuții a vizat cooperarea româno-canadiană în domeniul apărării și situația de securitate regională și globală, precum și cooperarea în format multilateral (NATO, ONU).

              Ministrul Ciucă a reiterat aprecierea părții române în ceea ce privește angajamentul Canadei pentru securitatea și stabilitatea Flancului Estic aliat și implementarea măsurilor de descurajare și apărare pe teritoriul României, prin participarea cu ofițeri de stat major la structurile multinaționale aliate, dar și pentru contribuțiile la misiunile de poliție aeriană consolidată (eAP), cea mai recentă misiune a Forțelor Aeriene Regale Canadiene încheindu-se la începutul lunii ianuarie 2021.

              În context, a fost accentuată importanța deosebită a relației translantice pentru securitatea Europei, având în vedere provocările actuale de securitate în regiunea Mării Negre. Un subiect de interes a fost cooperarea româno-canadiană în cadrul ONU, evidențiată în mod deosebit în contextul participării României la misiunea MINUSMA din Republica Mali, în perioada octombrie 2019 – octombrie 2020. În cadrul discuțiilor, a fost abordată și problematica Femeile, pacea și securitatea, un domeniu a cărui importanță a crescut semnificativ în ultimii ani și în care cele două state ar putea colabora.

              În încheierea întrevederii, cei doi oficiali și-au exprimat convingerea asupra necesității menținerii ritmului cooperării bilaterale în domeniul apărării, atât la nivelul dialogului politico-militar, cât și la nivel tehnic, de expertiză. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.