Investiții MDRAP în două stadioane, la Târgu Jiu și Craiova

Contractele de execuție pentru două stadioane au fost semnate astăzi, la Târgu Jiu și Craiova, în prezența ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice, Liviu Dragnea și a premierului Victor Ponta.

Contractele au fost încheiate între operatorii economici desemnați și Compania Națională de Investiții (CNI), aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării Regionale și Amdinistrației Publice (MDRAP). Cei doi oficiali au subliniat necesitatea ca firmele desemnate să implementeze contractul în termen și în bune condiții, având în vedere că au experiență în construcția de stadioane.
La Târgu Jiu, serviciile de proiectare și lucrările de execuţie au fost contractate pentru reabilitarea şi extinderea capacităţii la Stadionul Municipal “Tudor Vladimirescu”, cu o durată de implementare de 18 luni.
Actualul stadion, cu 9.200 de locuri, nu asigură condiţii suficiente pentru desfăşurarea meciurilor din liga naţională: are u număr redus de locuri acoperite (aproximativ 500), dotări minimale pentru sportivi, dotări sanitare improprii pentru spectatori, locuri de parcare puține.

Complexul Sportiv Târgu Jiu va fi compus dintr-un stadion de fotbal, cu capacitatea de 12.400 locuri pentru spectatori în tribune acoperite, și corpuri administrative. Noul complex va asigura facilitățile pentru a găzdui meciuri din campionatele europene, la cerințele UEFA pentru categoria 4 de clasificare a stadioanelor. Stadionul Municipal se va reconforma: tribunele existente vor fi demolate, iar în locul lor vor fi construite noi corpuri. Terenul de fotbal existent, cu dimensiuni regulamentare între tușe de 105x68 metri, va fi păstrat, fiind înierbat și în bună stare, iar pista de atletism cu suprafață sintetică va fi extinsă la 6 culoare, pentru competiții outdoor.

Suprafața terenului este de 62.960 mp, suprafața construită la sol a stadionului va fi de 1.468,5mp, iar regimul de înălțime propus va fi subsol, parter și 4 etaje. Tribuna 1 va adăposti spațiile funcționale pentru echipe și oficiali, pentru presă și comentatori, locuri și spații conexe pentru publicul general și VIP, loje Sky Box, parcare subterană, spații tehnice și pentru personalul auxiliar. Tribuna 2 este destinată publicului general, galeriilor celor două echipe. Pentru sportivi vor fi asigurate 38 de camere, 2 apartamente și o sala de mese cu vedere spre tribune. Corpul administrativ de pe latura sudică va găzdui atât spațiile pentru control meciuri cât și birourile clubului sportiv.
Complexul Sportiv cu stadion de fotbal din Craiova va fi ridicat în locul actualului Stadion „Ion Oblemenco”.

Complexul va avea în componenţă un stadion conceput pentru a putea găzdui competiţii europene şi internaţionale de fotbal, dar care va putea fi folosit şi pentru alte tipuri de sporturi: rugby, oină, hochei pe iarbă, minihochei sau fotbal american. Aici se vor putea organiza și concerte, târguri, expoziții, evenimente culturale sau sociale.
Stadionul, cu un regim de înălțime P+4E, va avea 30.854 locuri pentru spectatori, o suprafață a terenului de 76.971 mp și suprafața construită la sol de 21.720,7 mp. Ca amenajări exterioare, proiectul prevede platforme de acces pietonal și zone verzi, căi de acces auto distincte pentru diferitele categorii de utilizatori, 1200 de locuri de parcare în interiorul complexului şi 2.000 de locuri pe o rază de 2km.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dosarul Belina! Sevil Shhaideh, fost vicepremier al României şi fost angajat al Consiliului Judeţean Constanţa, achitată definitiv

21 Feb 2023 1609

Totul se decide azi! Se așteaptă decizia finală în dosarul Belina! Printre inculpați, un fost vicepremier al României şi fost angajat al CJC

21 Feb 2023 1214

Falimentul Siluan Proiect SRL, amânat pentru la anul! Ultima decizie a Tribunalului Tulcea

20 Nov 2022 2261

O primărie din județul Tulcea, demers în instanță după ce firma care a modernizat reţeaua de iluminat public ar fi supraevaluat preţurile

13 Aug 2022 2359

Toți inculpații din Dosarul Belina, achitați! Procurorii DNA, nemulțumiți. Apelul, amânat pentru septembrie

05 Jul 2022 1458

Judecătorii aşteaptă Raportul cauzelor și împrejurărilor insolvenţei Siluan Proiect SRL, fondată de preotul tulcean Iscru

20 Jun 2022 3002

Oficial despre achitările din celebrul dosar Belina (MINUTĂ)

22 Apr 2022 1641

Sevil Shhaideh, fost vicepremier al României şi fost angajat al Consiliului Judeţean Constanţa, achitată în dosarul Belina

21 Apr 2022 1514

Sentința în Dosarul Belina se lasă așteptată!

26 Mar 2022 1771

Judecata în celebrul dosar Belina se apropie de final!

30 Dec 2021 2238

Evidienţa contabilă a societăţii, preluată de la DNA UAT Hârşova, la judecată cu Siluan Proiect SRL, firma preotului Mădălin Iscru. Ce s-a decis în instanță

18 Sep 2021 2851

Un director din administrația Chițac a dat în judecată Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației

26 Jun 2021 3545

Lucrări plătite dar neterminate? Siluan SRL, firma fondată de preotul Mădălin Iscru, din Tulcea, chemată în judecată după lucrările din Hârşova, Pantelimon și Stejaru

14 Jan 2021 5070

Dosarul Belina a primit al 23-lea termen de judecată!

24 Oct 2020 2305

Consiliul Local votează demolarea activelor amplasate pe terenul Sălii Polivalente de pe Badea Cârțan (documente)

28 Jul 2020 2650