Proiectul MDRAP privind descentralizarea se apropie de forma finala

Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice (MDRAP) a organizat marti, 15 octombrie a.c., o noua runda de discutii pentru definitivarea proiectului legislativ aferent procesului de descentralizare.
 
La intalnirea cu viceprim-ministrul Liviu Dragnea, au participat reprezentanti ai autoritatilor publice locale si centrale, respectiv o delegatie condusa de Klaus Johannis, alaturi de ministri si reprezentanti ai ministerelor pentru care nu se stabilise, la intalnirea precedenta, care atributii se transfera la nivel local.
 
„Decizia politica este ferma, procesul de descentralizare este necesar. In acelasi timp, un proces de descentralizare este un proces continuu, pentru ca asa este caracterizat un sistem public. Al treilea lucru: nu vom descentraliza competente de la nivelul central decat dupa ce suntem foarte siguri, pe de o parte, ca procesul respectiv este oportun, iar, pe de alta parte, ca o competenta transferata nu afecteaza calitatea serviciului public respectiv furnizat cetateanului.”, a declarat viceprim-ministrul Liviu Dragnea, la inceputul intalnirii.
 
In urma discutiilor, au fost stabilite noi propuneri pe care MDRAP le va include in proiectul legislativ, respectiv transferul la nivel local a urmatoarelor atributii si institutii, gestionate in prezent de ministere:
- activele Ministerului Tineretului si Sportului din categoria sali de sport, tabere etc.;
- activele Ministerului Educatiei Nationale (cluburi de elevi, palatele copiilor etc.).
Totodata, s-a convenit ca participantii la intalnire vor sustine ca serviciile de Ambulanta sa nu fie descentralizate, iar, in ceea ce priveste agentiile de ocupare a fortei de munca si agentiile pentru prestatii sociale, decizia va fi luata la o intalnire ulterioara, dupa discutia cu ministrul de resort.
 
„Nu dorim sa fortam descentralizarea, ci vrem o descentralizare care are sens. Acolo unde nu suntem lamuriti, in acele domenii unde nu suntem convinsi ca acum trebuie facuta o descentralizare, nu vom face acest pas.”, a afirmat Klaus Johannis.
 
Viceprim-ministrul Liviu Dragnea a clarificat si cateva principii generale ale proiectului:
„Nu se are in vedere adoptarea unei ordonante de urgenta in ceea ce priveste descentralizarea si statul nu pierde, in mod clar, atributiile de politica nationala. Dimpotriva: politicile nationale, coordonarea si monitorizarea lor, umarirea implementarii programelor nationale, atributiile de inspectie si control raman la structurile centrale, la nivelul ministerelor”. 
 

Totodata, propunerea participantilor la discutii este ca, pentru anul 2014, sumele prevazute in bugetul fiecărui minister pentru institutiile si atributiile care vor fi descentralizate sa fie prevazute distinct, ca anexe la bugetul de stat, astfel incat, odata cu transferul institutiei la nivel local, sa poata fi realizat si transferul surselor de finantare. Pentru anul 2015, vor fi stabilite prin act normativ, pe parcursul anului viitor, costuri-standard pentru fiecare atributie descentralizata, astfel incat, in fiecare an, prin bugetul de stat sa fie asigurate sumele respective.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Amzacea, județul Constanța, concesionează mai multe zeci de loturi de teren. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 466

Procurorul Cotoară Valentin, delegat șef al Serviciului informații clasificate din DIICOT! Averea și interesele (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 474

Teren lângă SRI Constanța, restituit proprietarilor de drept! Ministerul Afacerilor Interne se opune. Decizia Curții de Apel (MINUTA)

16 Apr 2024 3731

Misiune de salvare desfășurată de echipajul Navei „Sar Artemis”. Un marinar a avut nevoie de ajutor (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 590

UPDATE Accident rutier pe strada Tulcei din localitatea Lumina, județul Constanța

11 Apr 2024 991

UPDATE Mai multe persoane rănite într-un accident în lanț la ieșire din localitatea Ovidiu, județul Constanța (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 2608

LIVE VIDEO. Știri Constanța Incendiu la Hotel Parc din Mamaia. Intervin pompierii (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 3603

Sancțiuni aplicate de jandarmii tulceni la sfârșit de săptămână

08 Apr 2024 423

Accident rutier pe bulevardul 1 Mai din Constanța, în zona Gării CFR (GALERIE FOTO)

06 Apr 2024 1095

Oficial de la MApN despre detonarea din Poligonul Capul Midia!

05 Apr 2024 967

A fost condamnată în primă instanță Mirabela Călin, fost secretar al municipiului Constanța, vrea să anuleze dispoziția primarului Chițac prin care a fost concediată!

04 Apr 2024 644

UPDATE Caz șocant la Constanța! Adolescent de 17 ani decedat după ce a căzut de la etajul unei clădiri în construcție. Minorul fusese dat dispărut (GALERIE FOTO+VIDEO)

04 Apr 2024 4280

UPDATE Autocamion încărcat cu piatră răsturnat în județul Constanța, O victimă, încarcerată (GALERIE FOTO)

04 Apr 2024 1174

Horoscop pentru joi, 04 aprilie 2024. Este o zi animată la serviciu pentru una dintre zodii

04 Apr 2024 839

Autobuz plin cu elevi, cuprins de flăcări în Moldova Nouă! (FOTO)

02 Apr 2024 792