Ministrul Elena Udrea in vizita la Budapesta

Direcţia de comunicare

Comunicat de presă
19 iulie 2010

Ministrul Elena Udrea în vizită la Budapesta

În cadrul vizitei oficiale în Budapesta, Elena Udrea, ministrul dezvoltării regionale şi turismului, s-a întâlnit cu prim-ministrul Viktor Orban şi cu vice-prim-ministrul Semjen Zsolt.
Discuţiile s-au axat pe relaţiile de bună vecinătate dintre cele două state, reflectate în special prin faptul că România şi Ungaria împărtăşesc aceeaşi perspectivă asupra temelor aflate pe agenda celor două guverne.
Oficialii au apreciat că suntem într-o etapă în care trebuie să vorbim despre pragmatism în relaţiile bilaterale şi despre susţinerea unor proiecte comune la nivelul Uniunii Europene, prin intensificarea cooperării pentru accesarea fondurilor europene disponibile prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România, în special pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere. În ceea ce priveşte Strategia Dunării, se va pune un deosebit accent pe îmbunătăţirea relaţiilor economice între cele două state, prin realizarea unui coridor dunărean de transport între Bucureşti şi Budapesta şi facilitarea accesului Ungariei la Marea Neagră. Un alt palier al cooperării economice vizează realizarea unui coridor feroviar de mare viteză pe culoarul Paris – Constanţa şi interconectarea reţelelor de gaz şi energie electrică.
Mâine, 20 iulie a.c., ministrul Elena Udrea se va întâlni cu preşedintele desemnat al  Republicii Ungare, Schmitt Pal, cu ministrul dezvoltării naţionale, Tamás Fellegi, cu ministrul economiei naţionale, György Matolcsy, şi cu o serie de membri ai Parlamentului Republicii Ungare.

Biroul de presă


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Horatiu

23 Jul, 2010 00:33

Elena Udrea este o doamna descurcareata care cu siguranta va lasa si va veni cu impresii mai mult decat bune de la aceasta intrevedere. Bravo!

Tonino

21 Jul, 2010 20:50

daca e vorba de dezvoltare, Udrea e cea mai potrivita pentru a dezvolta astfel de relatii,mai ales ca are capacitatea de a si indeplini ce planifica

Madalina

21 Jul, 2010 19:46

Dna Udrea demonstreaza ca poate stabili niste relatii care sa ne avatajeze.

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 191

Oportunități de investiții norvegiene la Constanța

23 Apr 2024 497

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 662

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 545

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 649

Horia Constantinescu a demisionat din funcția de președinte al ANPC pentru a candida la Primăria municipiului Constanța

15 Apr 2024 708

Averea și interesele Iuliei-Laura Opariuc-Dan, desemnată președintele Biroului Electoral Județean Constanța

15 Apr 2024 508

ZIUA LIVE Despre maturitate politică. Claudiu Palaz explică de ce candidează la președinția Consiliului Județean Constanța!

15 Apr 2024 577

Alin Burcea este noul președinte ANAT (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 554

Ședință de desemnare a președinților birourilor electorale de circumscripție, la Tribunalul Constanța

12 Apr 2024 768

Avocatul Alexandru Bajdechi, fostul președinte al Asociației Elevilor Constanța, a dat în judecată Ministerul Educației. Cere depăgubiri de zeci de mii de lei

10 Apr 2024 3399

Complexul Cleopatra din Mamaia, deținut de famila lui Vasile Chirondojan, fost consilier local din Constanța, de vânzare. Iată cât cer proprietarii!

02 Apr 2024 14108

Dosarul privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu, amânat pentru finele lunii! Se pregătește audierea lui Ionuţ Ţiţimeaua, fost director în CJC

01 Apr 2024 929

Candidatul PSD la Primăria Constanța, Horia Constantinescu, și-a anunțat demisia din fruntea ANPC

28 Mar 2024 932

Baza sportivă de pe malul lacului Siutghiol, din Constanța, miza unui proces intentat de Clubul Sportiv Electrica Președinte Dumitru Frățilă face acuzații -„Nu ne putem desfășura activitatea!“

23 Mar 2024 1947