Primarii de comune vor lucra cu MDRAP la legislația în domeniu

Viceprim-ministrul Liviu Dragnea, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, a anunțat că invită Asociația Comunelor din România (ACoR) să-și desemneze reprezentanți care să participe la elaborarea actelor normative inițiate la nivelul MDRAP.
 
Eu îmi doresc să vă angrenez în toate proiectele de acte normative din domeniul administrației publice locale la care se lucrează acum în minister. Am mai lansat această invitație și în trecut. Joi vom adopta un acord prin care stabilim legislația la care vom lucra împreună.”, a declarat Liviu Dragnea astăzi, la finalul întâlnirii cu reprezentanții ACoR.
 
La întâlnire au fost abordate toate cerințele făcute publice de primarii de comune, iar la final s-a stabilit că cea mai bună formulă este ca ACoR să prezinte ministerului propuneri concrete de amendamente la actuala legislație.
 
Vom lucra împreună cu Asociația Comunelor și cu Ministerul Finanțelor Publice la două viitoare coduri extrem de importante pentru cei prezenți astăzi: Codul finanțelor publice locale și Codul administrativ. Aceste acte vor reuni, practic, toată legislația românească din cele două domenii, astfel încât aplicarea prevederilor respective să fie simplificată. Nu va mai fi nevoie ca o primărie de comună să consulte zeci de legi.”, a precizat ministrul dezvoltării regionale și administrației publice.
 
Cu privire la alte revendicări ale ACoR, viceprim-ministrul Liviu Dragnea a subliniat că o parte dintre acestea sunt deja în atenția Guvernului, urmând ca, în termen foarte scurt, să fie reglementate. Astfel de teme sunt cele privind o eventuală modificare a Legii 161/2003 (fără a interveni, însă, în legislația de funcționare a Agenției Naționale de Integritate), prezența primarilor în comisiile de inventariere, sau cerințele cu privire la înlăturarea diferențelor dintre comune, orașe și municipii în ceea ce privește salarizarea, criteriul urmând să fie numărul de locuitori deserviți.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Amzacea, județul Constanța, concesionează mai multe zeci de loturi de teren. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 466

Procurorul Cotoară Valentin, delegat șef al Serviciului informații clasificate din DIICOT! Averea și interesele (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 475

Teren lângă SRI Constanța, restituit proprietarilor de drept! Ministerul Afacerilor Interne se opune. Decizia Curții de Apel (MINUTA)

16 Apr 2024 3732

Misiune de salvare desfășurată de echipajul Navei „Sar Artemis”. Un marinar a avut nevoie de ajutor (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 591

UPDATE Accident rutier pe strada Tulcei din localitatea Lumina, județul Constanța

11 Apr 2024 993

UPDATE Mai multe persoane rănite într-un accident în lanț la ieșire din localitatea Ovidiu, județul Constanța (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 2613

LIVE VIDEO. Știri Constanța Incendiu la Hotel Parc din Mamaia. Intervin pompierii (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 3604

Sancțiuni aplicate de jandarmii tulceni la sfârșit de săptămână

08 Apr 2024 423

Accident rutier pe bulevardul 1 Mai din Constanța, în zona Gării CFR (GALERIE FOTO)

06 Apr 2024 1097

Oficial de la MApN despre detonarea din Poligonul Capul Midia!

05 Apr 2024 968

A fost condamnată în primă instanță Mirabela Călin, fost secretar al municipiului Constanța, vrea să anuleze dispoziția primarului Chițac prin care a fost concediată!

04 Apr 2024 645

UPDATE Caz șocant la Constanța! Adolescent de 17 ani decedat după ce a căzut de la etajul unei clădiri în construcție. Minorul fusese dat dispărut (GALERIE FOTO+VIDEO)

04 Apr 2024 4367

UPDATE Autocamion încărcat cu piatră răsturnat în județul Constanța, O victimă, încarcerată (GALERIE FOTO)

04 Apr 2024 1174

Horoscop pentru joi, 04 aprilie 2024. Este o zi animată la serviciu pentru una dintre zodii

04 Apr 2024 839

Autobuz plin cu elevi, cuprins de flăcări în Moldova Nouă! (FOTO)

02 Apr 2024 792