Relaxare, tradiţie şi muzică bună la “Ziua Lacului Roşu”!

Dacă doriţi să lăsaţi pentru un week-end zgomotul şi stresul de la oraş, vă aşteptăm sâmbătă, 10 august 2013, lăngă Debarcader, ora 16:00 la evenimentul “Ziua Lacului Roşu” - un adevărat Eden creat de natură pentru recreere şi odihnă.
 
Situat în partea de est a Transilvaniei, în Carpaţii Orientali, în judeţul Harghita, Lacul Roşu reprezintă un loc magic de întâlnire al Transilvaniei cu Moldova, un paradis natural în care orice turist se poate refugia, un loc a cărui privelişte îţi taie răsuflarea prin unicitatea aspecutului său: o pădure scufundată, peste tot putând fi văzute încă vechile trunchiuri de copaci ieşind din apă.
 
Evenimentul are ca obiectiv dezvoltarea şi consolidarea la nivel naţional a turismului intern prin promovarea cu impact naţional a Lacului Roşu precum şi valorificarea resurselor naturale din jurul acestuia.
Finanţat din fonduri europene, evenimentul işi propune să abordeze trecutul şi istoria locului - cernute prin sita prezentului. Vor fi aduse în prim plan personaje şi personalităţi din vremuri străvechi, mijloace de transport ale acelor vremuri, bărci străvechi, focuri de artificii, bătăi cu flori, jocuri interactive pentru copii şi adulţi pe apa lacului etc.
 
Turiştii de week-end care aleg să viziteze Lacul Roşu vor avea parte de multe surprize, jocuri şi concursuri şi vor avea posibilitatea să descopere legendele, tradiţiile şi obiceiurile din zona lacului, chiar de la oamenii locului.
Începand cu ora 16:00, spectatorii vor fredona melodii de suflet alături de artiştii preferaţi - Iris, Vali Craciunescu, Blue Sound Chicago etc. iar ansamblurile locale vor oferi momente unice prezentând publicului tradiţiile, legendele şi obiceiurile zonei.
 
Lacul Roşu reprezintă cel mai mare lac de baraj natural şi de munte din România care s-a format prin deplasarea masei argiloase depuse cu ocazia ultimei ere glaciale pe versantul nord-vestic al muntelui Ghilcoş, iar după obturarea văii, pădurea de brazi a fost inundată şi arborii s-au pietrificat, oferind o particularitate rară întregii zone.
 
Acesta are venerabila vârstă de 174 de ani iar frumuseţea sa ieşită din comun, a fost sursă de inspiraţie pentru mulţi artişti, peisajul fiind imortalizat în numeroase opere de artă, fotografii şi pelicule de certă valoare artistică.
 
Împrejurimile lacului au un microclimat plăcut, fiind aşezat într-o mică depresiune montană cu o climă subalpină, benefică pentru tratarea stărilor de convalescenţă, extenuare fizică şi psihică, insomnii şi neurastenii.

Organizatorul evenimentului este Asociaţia Eco Hangu, iar proiectul este finanţat prin Regio – Program Operaţional Regional 2007-2013, axa prioritară 5 – Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului, 53 – Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistică.
 
Vă aşteptăm să petreceţi un week-end relaxant într-un loc a cărui privelişte îţi taie răsuflarea prin unicitatea aspectului său!
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Accident rutier pe bulevardul Tomis în apropierea Muzeului de Artă. Un autoturism, implicat (GALERIE FOTO+VIDEO)

20 Mar 2024 1735

Horoscop pentru marți, 19 martie 2024. O zi minunată pentru a stabili călătorii profesionale pentru unii nativi

19 Mar 2024 603

Grupul de spitale MEMORIAL din Turcia deschide birou de reprezentanță la Constanța

18 Mar 2024 546

UPDATE. Județul Constanța Accident rutier pe DN2A între localitățile Stupina și Crucea. O persoană a decedat(GALERIE FOTO+VIDEO)

18 Mar 2024 3850

Știri Constanța azi O mașină s-a răsturnat la Cumpăna! (FOTO+VIDEO)

18 Mar 2024 1491

UPDATE. Pompierii intervin în cartierul Faleză Nord din Constanța! Arde un apartament (FOTO+VIDEO)

16 Mar 2024 1731

Un doc s-a scufundat în Portul Constanța (FOTO+VIDEO)

16 Mar 2024 1384

UPDATE Percheziții DNA la Primăria Capitalei!

15 Mar 2024 469

Florin Salam, reținut pentru 24 de ore pentru înșelăciune. Detalii din anchetă (VIDEO)

14 Mar 2024 882

UPDATE Accident rutier în localitatea Nicolae Bălcescu, județul Constanța

12 Mar 2024 1101

Horoscop pentru luni, 11 martie 2024. Dorința de comunicare este mare pentru una dintre zodii

11 Mar 2024 585

Editorial Pentru o minte bogată și o inimă deschisă. Importanța delectării în lectură

10 Mar 2024 623

Știri Constanța azi UPDATE. Accident rutier în Medgidia! Două autoturisme implicate

01 Mar 2024 884

UPDATE Accident rutier în localitatea Cumpăna, județul Constanța. O persoană, rănită

29 Feb 2024 740

Știri Constanța Accident rutier în zona la Hanul Piraților!

29 Feb 2024 848