“Ziua Lacului Vidraru” - un eveniment de neuitat

Săptămâna trecută, vineri, 16 august, Cetatea lui Vlad Ţepeş a găzduit un eveniment de neuitat: oamenii au fost foarte receptivi şi în acest an, au venit în număr mare, atmosfera a fost de nedescris iar evenimentul, un real succes.
 
Turiştii de weekend care au ales să viziteze zona de nord a Argeşului au făcut o alegere foarte bună, deoarece peisajele au fost unice, locurile de cazare au fost pe alese iar evenimentul, de neuitat.
Pȃnă la Cetatea lui Vlad Ţepeş – cum este numită fortăreaţa de la Poienari, turistii au avut de urcat 1.480 de trepte de beton, zidite în coama dealului, însă oboseala a dispărut instant atunci cand au ajuns la ruinele cetăţii, deoarece de acolo au putut să admire peisaje de vis: oraşul Curtea de Argeş, Cheile Argeşului, Munţii Făgăraş şi drumul spre Barajul Vidraru.
 
Iubitorii de muzică şi dansuri au avut posibilitatea să-i întalnească pe Iris, Vali Craciunescu, Blue Sound Chicago, precum şi ansambluri folclorice şi trupe de muzică din zonă şi au avut posibilitatea să descopere legendele, tradiţiile şi obiceiurile din zona lacului Vidraru.
 
Lacul Vidraru este un lac de acumulare, creat de barajul Vidraru pe râul Argeş şi este situat în spatele barajului Vidraru, între munţii Frunţii şi Ghiţu. Barajul este traversat de Transfăgărăşan, un drum ce străbate Munţii Făgăraș, cel mai înalt lanţ muntos din țară noastră, făcȃnd din acesta un areal turistic important.
 
„Mă bucur că se organizează în sfârşit şi la noi astfel de evenimente! Zona este foarte frumoasă şi merită să fie promovată!” - Alexandru Istrate turist
 
Turiştii care au dorit să profite din plin de frumuseţile zonei, au optat pentru călărit, plimbări cu trăsura, croaziere, s-au plimbat cu hidrobicicleta sau au închiriat bărci cu vâsle pentru pescuit. Pasionaţii de drumeţii au urcat la platforma de lângă Statuia lui Prometeu, spre Casa Argeşeană sau spre complexul turistic Piscul Negru.
 
„Sunt impresionat de atenţia acordată acestei zone. E tare frumoasă regiunea şi e păcat să nu cunoşti frumuseţile propriei ţări!” - localnic
 
Evenimentul din acest an a pus accent în primul rând pe prezent, un prezent modern, susţinut de personaje la modă, decor la modă, concerte, artificii şi interactivitate pentru copii şi adulţi şi a avut ca obiectiv dezvoltarea şi consolidarea la nivel naţional a turismului intern prin promovarea cu impact naţional a Lacului Vidraru precum şi valorificarea resurselor naturale din jurul acestuia.

 
Organizatorul evenimentului a fost Asociaţia Eco Natura, iar proiectul a fost finanţat prin Regio – Program Operaţional Regional 2007-2013, axa prioritară 5 – Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului, 53 – Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistică.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Amzacea, județul Constanța, concesionează mai multe zeci de loturi de teren. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 451

Procurorul Cotoară Valentin, delegat șef al Serviciului informații clasificate din DIICOT! Averea și interesele (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 446

Teren lângă SRI Constanța, restituit proprietarilor de drept! Ministerul Afacerilor Interne se opune. Decizia Curții de Apel (MINUTA)

16 Apr 2024 3718

Misiune de salvare desfășurată de echipajul Navei „Sar Artemis”. Un marinar a avut nevoie de ajutor (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 586

UPDATE Accident rutier pe strada Tulcei din localitatea Lumina, județul Constanța

11 Apr 2024 984

UPDATE Mai multe persoane rănite într-un accident în lanț la ieșire din localitatea Ovidiu, județul Constanța (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 2603

LIVE VIDEO. Știri Constanța Incendiu la Hotel Parc din Mamaia. Intervin pompierii (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 3591

Sancțiuni aplicate de jandarmii tulceni la sfârșit de săptămână

08 Apr 2024 419

Accident rutier pe bulevardul 1 Mai din Constanța, în zona Gării CFR (GALERIE FOTO)

06 Apr 2024 1081

Oficial de la MApN despre detonarea din Poligonul Capul Midia!

05 Apr 2024 963

A fost condamnată în primă instanță Mirabela Călin, fost secretar al municipiului Constanța, vrea să anuleze dispoziția primarului Chițac prin care a fost concediată!

04 Apr 2024 642

UPDATE Caz șocant la Constanța! Adolescent de 17 ani decedat după ce a căzut de la etajul unei clădiri în construcție. Minorul fusese dat dispărut (GALERIE FOTO+VIDEO)

04 Apr 2024 4104

UPDATE Autocamion încărcat cu piatră răsturnat în județul Constanța, O victimă, încarcerată (GALERIE FOTO)

04 Apr 2024 1167

Horoscop pentru joi, 04 aprilie 2024. Este o zi animată la serviciu pentru una dintre zodii

04 Apr 2024 836

Autobuz plin cu elevi, cuprins de flăcări în Moldova Nouă! (FOTO)

02 Apr 2024 789