Punct de vedere cu privire la decizia ICSID în dosarul Micula

Ministerul Finanțelor Publice a luat act de hotărârea Curţii de Arbitraj Internaţional de pe lângă Centrul Internațional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiții (ICSID) în dosarul Micula.
Din punct de vedere juridic, decizia nu schimbă cu nimic demersurile efectuate de statul român până la această dată. De altfel, încă din 9 martie 2015, Ministerul Finanțelor Publice a executat integral hotărârea arbitrală, fără ca acest lucru să presupună renunţarea la cererea de anulare. Suma a fost achitată prin mecanismul de plată instituit de Parlamentul României, prin lege.
Potrivit deciziei ICSID, România va suporta costurile procedurii, NU și cheltuielile de reprezentare juridică a părților şi alte cheltuieli efectuate de acestea în legătură cu dosarul arbitral.

În același timp, Ministerul Finanțelor Publice trebuie să pună în aplicare decizia Comisiei Europene de recuperare a sumei. Altfel, România riscă declanșarea procedurii de infringement.
Punerea în executarea a Deciziei Comisiei Europene de recuperare din 30 martie 2015 a fost demarată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. În prezent, România mai are de recuperat aproximativ 380.000.000 de lei de la Ioan şi Viorel Micula şi de la alte 8 societăţi identificate în cuprinsul Deciziei Comisiei Europene.
 
Istoricul cazului:
 
Tribunalului arbitral de la Washington a decis, în data de 11 decembrie 2013, acordarea de despăgubiri reclamanților, în valoare de 376.433.229 lei plus dobândă, echivalent a aproximativ 84,50 milioane euro plus dobândă.
Din calculele efectuate la nivelul Ministerului Finanțelor Publice, la data de 11 decembrie 2013, România datora reclamanților suma totală de 791.882.451,82 lei, echivalent a aproximativ 178 milioane euro.
În data de 9 aprilie 2014, România, prin Ministerul Finanţelor Publice, a formulat o cerere de anulare a hotărârii arbitrale pronunțate în dosarul ARB/05/20, asupra căreia Comitetul ad-hoc investit cu soluționarea acesteia s-a pronunțat în această lună, în sensul respingerii anulării.

România, prin Ministerul Finanțelor Publice, a executat integral hotărârea arbitrală, fără ca acest lucru să presupună renunţarea la cererea de anulare, încă din data de 9 martie 2015 (prin compensarea obligațiilor fiscale ale societăţii EUROPEAN FOOD SA, executări silite realizate în România de un executor judecătoresc și plata, prin consemnare, a sumei rămase de plată într-un cont deschis pe numele celor cinci reclamanți până la finalizarea investigației în domeniul ajutorului de stat a Comisiei Europene și pronunțarea unei decizii).
Cele cinci persoane fizice și juridice refuză, însă, să recunoască faptul că hotărârea arbitrală a fost executată integral și au inițiat, colectiv sau în nume propriu, o serie de litigii interne și internaționale având ca prim scop recunoașterea hotărârii arbitrale, conform procedurilor din diferitele jurisdicții, și, ulterior, demararea procedurilor de executare silită a bunurilor deținute de România în acele jurisdicții.
În afara procedurilor de recunoaștere și/sau executare demarate în România, astfel de proceduri au mai fost inițiate și în alte state semnatare ale Convenţiei pentru reglementarea diferendelor relative la investiţii între state şi persoane ale altor state, încheiată la Washington la 18 martie 1965, ratificată prin Decretul nr.62/1975 (Convenția ICSID).
 
Biroul de presă

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța Acționarii Service Neptun 2002 SA, în AGOA!

27 Mar 2024 331

Victor Micula, condamnat la 2 ani de închisoare cu executare. Sentința nu este definitivă, iar fapta se prescrie în august

14 Feb 2024 732

Alertă hidrologică! Cotele de atenție, depășite pe brațul Sulina al Dunării

05 Jan 2024 565

Imobiliare Constanța Familia Micula, document depus la Mediu pentru viitorul bloc de 10 etaje din Mamaia (DOCUMENT)

27 Aug 2023 1614

Firme Constanța Acționarii Service Neptun 2002 SA au aprobat rapoartele pentru anul 2022

19 Jul 2023 827

Un nou PUZ pentru reglementarea zonei din stațiunea Mamaia unde familia Micula deține un hotel cu restaurant(DOCUMENT)

05 Jul 2023 1516

Frații Micula au primit certificatul de urbanism pentru noul hotel de 10 etaje din Mamaia

15 Jun 2022 2436

Iohannis a semnat decretul! Cine este noul ambasador al României la Kiev

08 Jun 2022 1173

Frații Micula, demersuri pentru investiția de la Hotel Național din Mamaia (DOCUMENT)

24 May 2022 2250

Se cere insolvența Prahova Estival 2002 SA, deținută de frații Micula

08 Nov 2021 1966

Frații Micula, PUZ pentru reglementarea zonei din perimetrul hotelului și restaurantului Național pe care le dețin în stațiunea Mamaia(documente)

12 Sep 2020 2603

A fost deținut de frații Micula Hotel Prahova din Neptun se extinde. Documentația, depusă la APM Constanța

18 May 2020 2259

Top 2019 oameni de afaceri constănţeni care au investit în turism

12 Dec 2019 4526

Societatea Hotel Club Estival 2002 SA, controlată de fraţii Micula, şi-a schimbat sediul social

21 Sep 2019 2174

Revista presei locale

01 Jul 2019 1825