Comunicat MFE Ministerul Fondurilor Europene selectează membrii Comitetului de Monitorizare a Programului Operațional Capital Uman 2014 - 2020 3 Martie 2015

Ministerul Fondurilor Europene a început demersurile pentru constituirea Comitetului de monitorizare pentru Programul Operațional Capital Uman 2014 - 2020. Acest program a fost aprobat de Comisia Europeană în data de 25 februarie a.c.

„Comitetul de Monitorizare a Programului Operațional Capital Uman 2014 – 2020 va fi o structură națională de tip partenerial, cu rol decizional în procesul de implementare a acestui program, prin care România dispune de fonduri europene cu o valoare de 4,3 miliarde de euro. În consecinţă, invit organizaţiile din mediul public şi privat, interesate de cheltuirea eficientă a acestor fonduri destinate dezvoltării României, să-și exprime interesul de a deveni membri ai acestei structuri”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Partenerii economici și sociali, organizațiile care reprezintă societatea civilă interesate să devină membri ai Comitetului de Monitorizare a Programului Operațional Capital Uman 2014 – 2020 sunt invitați să completeze formularul de intenție publicat pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene la adresa: http://www.fonduri-ue.ro/posdru/index.php/stiri-si-evenimente și să-l transmită până la data de 10 martie a.c.

Vor fi selectate 14 entități din rândul partenerilor economici și sociali, având în vedere prevederile Acordului de Parteneriat referitoare la ponderea de 40% a acestora în cadrul Comitetului de Monitorizare. În cadrul procesului de selecție, Ministerul Fondurilor Europene, coordonatorul Autorității de Management pentru Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020, va avea în vedere asigurarea unei reprezentări echilibrate a domeniilor relevante pentru implementarea programului. Totodată, se va avea în vedere reprezentatea, expertiza și experiența organizațiilor selectate, acestea urmând să fie implicate activ în coordonarea strategică. Autoritatea de Management precizează totodată că, în cazul în care partenerii sociali sau organismele care reprezintă societatea civilă fac parte dintr-o organizație de tip confederativ general/sectorial, nu vor fi luate în considerare formularele de intenție transmise individual de către membrii acestora. De asemenea, nu vor fi acceptate solicitările instituţiilor pentru care au fost înregistrate și dovedite fraude în gestionarea de fonduri publice sau fonduri europene în perioada de programare 2007 - 2013.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.