Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a participat la inaugurarea staţiilor de tratare şi epurare a apei de la Mediaş

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a fost prezent joi, 31 octombrie a.c., la evenimentul de inaugurare a staţiilor de tratare şi epurare a apei de la Mediaş. Lucrările au fost finanţate prin intermediul unui proiect, cu o valoare de peste 300 milioane de lei, implementat în cadrul Programul Operaţional Sectorial Mediu (POS Mediu).

“Proiectul implementat la Mediaş se dovedeşte unul de succes ţinând cont şi de faptul că acest operator de apă nu a beneficiat de fonduri europene de pre-aderare. Reamintesc că implementarea de astfel de proiecte, care contribuie la creşterea calităţii vieţii românilor, sunt de o importanţă majoră şi au o contribuţie deosebită la îndeplinirea obiectivelor asumate de România”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

De la începutul actualei perioade de programare şi până la data de 30 octombrie a.c., România a solicitat Comisiei Europene rambursarea a peste un miliard de euro prin intermediul POS Mediu. Astfel, rata de absorbţie curentă la nivelul POS Mediu era de 23%. Suma solicitată Comisiei spre rambursare prin intermediul acestui program în 2013 era de peste 456 milioane de euro, la data de 30 octombrie a.c.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Rezultatele cercetărilor a doi doctoranzi ai Universității Ovidius din Constanța, prezentate la un eveniment științific în Bulgaria

02 Nov 2023 863

EURO 2020 Portugalia - Germania, meci cu şase goluri. Franţa şi Spania, egaluri

20 Jun 2021 3157

La Constanța un caz similar Onești a avut loc în 1995. Cum au rezolvat trupele DIAS cazul (galerie foto+video)

03 Mar 2021 17031

UPDATE 1. Secretarul general al PMP Dorel Constantin Onaca va candida la Constanţa pentru Senat, iar Robert Turcescu pentru Camera Deputaţilor

11 Oct 2016 4264

Traian Băsescu speră la o redefinire a abuzului în serviciu de către judecătorii CCR

30 May 2016 3443

Calificare pentru Halep în turul al treilea la Roland Garros

25 May 2016 2437

Andreea Mitu s-a calificat în semifinalele probei de dublu la Cagnes-sur-Mer

06 May 2016 2623

Transgaz anunţ privind comercializarea capacităţii de transport a conductei Isaccea - Negru Vodă. Despre ce este vorba

30 Dec 2015 3047

Cerem demisia președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate pentru declarații iresponsabile

05 Jul 2015 1656

Campania MAE “Dialog cu Diaspora pe teme consulare” la Bruxelles

27 Jun 2015 1670

In urma declaratiei ca nevestele romanilor din diaspora sunt „curve”, Ioan Rus trebuie sa demisioneze imediat

11 Jun 2015 1615

Un brazilian a cântat la chitară când medicii îl operau pe creier (video)

04 Jun 2015 2620

Simona Halep o întâlneşte în semifinale la Shenzhen pe Saisai Zheng

08 Jan 2015 3102

Ştiaţi că...? Pe 4 octombrie, cântăreţul cubanez Jon Secada... (video)

04 Oct 2014 3127

Prin Europa, Rusia şi Caucaz, pe două roţi Cei trei motociclişti din Kazakhstan, susţinuţi de KMG Rompetrol, au ajuns la Constanţa (galerie foto)

26 Jun 2014 3137