POS DRU Propunerile de proiecte pentru dezvoltarea economiei sociale pot fi depuse până la data de 20 octombrie a.c. 13 octombrie 2014

Autoritatea de Management a Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, aflată în directa coordonare a Ministerului Fondurilor Europene, anunţă că sesiunea de încărcare a propunerilor de proiecte în cadrul celui de al doilea apel dedicat dezvoltării economiei sociale va fi deschisă până în data de 20 octombrie a.c., ora 16.00. Perioada în care pot fi depuse propunerile de proiecte a fost prelungită cu cinci zile în contextul în care sistemul informatic Action Web a prezentat unele deficienţe de funcţionare în zilele de 1 şi 2 octombrie a.c.
 
„Am decis deschiderea unei noi cereri de proiecte pentru dezvoltarea economiei sociale datorită interesului manifestat de solicitanţi în cadrul primului apel. Cei care în trecut nu au reuşit să depună proiecte pentru dezvoltarea economiei sociale sau cărora le-au fost respinse cererile de finanţare având în vedere complexitatea apelului au acum o şansă în plus să contracteze finanţări. Pentru acest nou apel de proiecte am alocat fonduri cu o valoare de 100 milioane de euro pentru dezvoltarea economiei sociale din fondurile UE de care dispunem prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane. Cred în rolul statului în reducerea inegalităţilor şi sunt convins că aceste proiecte vor reuşi să creeze locuri de muncă pentru persoanele din grupurile vulnerabile, în special pentru cele care trăiesc în mediul rural”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.
 
Primul apel de proiecte pentru dezvoltarea economiei sociale s-a desfăşurat în perioada 28 iulie - 11 august a.c. şi a avut un buget de 200 milioane de euro. În data de 22 septembrie a.c., au fost semnate contractele de finanţare pentru primele 63 de proiecte evaluate în cadrul apelului lansat în data de 28 iulie a.c. Proiectele semnate au un buget de aproximativ 82 milioane de euro, din care fondurile UE reprezintă peste 66 milioane de euro.
 
„Am ales să semnăm proiectele care au obţinut 80 de puncte înainte de finalizarea evaluării tuturor propunerilor de proiecte depuse deoarece nu există nici un motiv real să aşteptăm încheierea verificării tuturor cererilor de finanţare. Mai mult, să semnăm cât mai repede proiectele eligibile pentru ca banii europeni să ajungă cât mai repede la cei care au nevoie de ei”, a explicat ministrul Fondurilor Europene.
 
Autoritatea de Management POS DRU a publicat în data de 30 septembrie a.c., a doua listă cu propunerile de proiecte care s-au calificat pentru a obţine finanţare europeană. Conform prevederilor Ghidului solicitantului, au fost selectate propunerile de proiecte care au obţinut minimum 70 de puncte în cadrul procesului de evaluare. Pe listă sunt 45 de proiecte, cu un buget de aproximativ 47 milioane de euro, din care fondurile europene reprezintă peste 45,7 milioane de euro.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA de Constanța angajează REDACTOR ONLINE 

01 Feb 2018 7954

Comunicat de presa - Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO

12 Apr 2016 2726

Comunicat de presă - Agenda dezbaterii științifice

11 Apr 2016 2770

Comunicat nava Garda de Coasta 05.04.2016

05 Apr 2016 2316

Comunicat de presa Teatrul de Stat Constanta, Program 9- 10 Aprilie

05 Apr 2016 2275

Comunicat MAE - MAE și AEP anunță începerea perioadei de înscriere în Registrul Electoral pentru alegătorii români cu domiciliul sau reședința în străinătate 31 Martie 2016

31 Mar 2016 1906

Comunicat vizita ministrului Transporturilor Constanta - Conferinta de presa

29 Mar 2016 2199

Comunicat de presă privind începerea perioadei electorale

22 Mar 2016 2091

COMUNICAT DE PRESA - Intalnire la Ministerul Transporturilor

22 Mar 2016 2135

Comunicat ATENTATELE DIN BELGIA – Prerogativele SRI trebuie protejate. Razboiul politicienilor contra SRI, un pericol pentru siguranta nationala

22 Mar 2016 2099

Comunicat MAE - UPDATE 2- Precizări de presă referitoare la exploziile produse în Bruxelles

22 Mar 2016 1668

Comunicat de presa MApN Mesaj de condoleante in urma atacurilor teroriste din Belgia

22 Mar 2016 2118

Comunicat MAE - Ministerul Afacerilor Externe condamnă atacurile teroriste din Bruxelles

22 Mar 2016 1486

Comunicat Tăriceanu vrea să facă din Parlament organ de cercetare penală. Putem lansa rubrica ”Tăriceanu spune lucruri trăsnite”

22 Mar 2016 1527

Comunicat de presa - Televizorul, regele stirilor si in 2015. Care este explicatia psihologului?

22 Mar 2016 2150