Rata de absorbţie curentă a Fondurilor Europene a ajuns la aproximativ 52%

RATA DE ABSORBŢIE CURENTĂ A
FONDURILOR EUROPENE A AJUNS LA APROXIMATIV 52% 
 
Rata de absorbţie
curentă a fondurilor structurale şi de coeziune a ajuns la 51,81% la
data de 30 decembrie 2014. Astfel, rata de absorbţie curentă este de 6
ori mai mare decât la începutul lunii mai 2012 și de 3,5 ori mai mare
decât la sfârșitul anului 2012. Suma solicitată Comisiei Europene pentru
a fi rambursată României a ajuns la aproximativ 10 miliarde de euro.
Totodată, suma totală încasată de România din fondurile alocate a ajuns
la 10,73 miliarde de euro, valoare care include avansurile și
rambursările. 
 
„Anul 2014 a confirmat că România obține performanțe.
Rata de absorbţie curentă a fondurilor europene a ajuns la aproximativ
52%, în condițiile în care planul de guvernare prevede atingerea unui
nivel de 50-80% la sfârșitul anului 2015. O altă realizare: pentru al
doilea an consecutiv, ţara noastră nu a pierdut niciun euro din
fondurile aferente celor șapte programe operaționale! Și o a treia
performantă remarcabilă: sumele încasate de România de la Comisia
Europeană în perioada 2013 - 2014 sunt cu 236% mai mari decât cele
încasate în perioada 2007 - 2012, creștere care o situează pe primul loc
în UE. Le mulţumesc tuturor colegilor mei din sistemul de implementare
care au înţeles că trebuie să lucreze în interesul României. Astfel,
țara noastră a obținut, din nou, rezultate foarte bune și în 2014, care
le consolidează pe cele din 2013. În 2015, ritmul de absorbție a
fondurilor europene trebuie să fie mult mai alert pentru ca România să
atragă cât mai mulți bani din suma alocată. Vă reamintesc, anul 2015
este ultimul în care mai putem atrage fondurile UE pentru perioada 2007
- 2013; sumele pe care nu le cheltuim în acest an vor fi pierdute. Din
acest motiv, este nevoie de efortul susținut al tuturor colegilor din
administrația publică centrală și locală",_ a declarat ministrul
Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici. 
 
În perioada 2013 - 2014, România a încasat 6,42 miliarde de euro de la
Comisia Europeană, comparativ cu doar 2,2 miliarde de euro în perioada 2007 - 2012.
 
 
Informații detaliate despre evoluția absorbției fondurilor europene
sunt disponibile în prezentarea atașată - „BILANȚ 2014. ABSORBȚIA
FONDURILOR STRUCTURALE SI DE COEZIUNE”. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA de Constanța angajează REDACTOR ONLINE 

01 Feb 2018 7950

Comunicat de presa - Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO

12 Apr 2016 2724

Comunicat de presă - Agenda dezbaterii științifice

11 Apr 2016 2764

Comunicat nava Garda de Coasta 05.04.2016

05 Apr 2016 2311

Comunicat de presa Teatrul de Stat Constanta, Program 9- 10 Aprilie

05 Apr 2016 2274

Comunicat MAE - MAE și AEP anunță începerea perioadei de înscriere în Registrul Electoral pentru alegătorii români cu domiciliul sau reședința în străinătate 31 Martie 2016

31 Mar 2016 1904

Comunicat vizita ministrului Transporturilor Constanta - Conferinta de presa

29 Mar 2016 2199

Comunicat de presă privind începerea perioadei electorale

22 Mar 2016 2088

COMUNICAT DE PRESA - Intalnire la Ministerul Transporturilor

22 Mar 2016 2131

Comunicat ATENTATELE DIN BELGIA – Prerogativele SRI trebuie protejate. Razboiul politicienilor contra SRI, un pericol pentru siguranta nationala

22 Mar 2016 2098

Comunicat MAE - UPDATE 2- Precizări de presă referitoare la exploziile produse în Bruxelles

22 Mar 2016 1663

Comunicat de presa MApN Mesaj de condoleante in urma atacurilor teroriste din Belgia

22 Mar 2016 2115

Comunicat MAE - Ministerul Afacerilor Externe condamnă atacurile teroriste din Bruxelles

22 Mar 2016 1484

Comunicat Tăriceanu vrea să facă din Parlament organ de cercetare penală. Putem lansa rubrica ”Tăriceanu spune lucruri trăsnite”

22 Mar 2016 1526

Comunicat de presa - Televizorul, regele stirilor si in 2015. Care este explicatia psihologului?

22 Mar 2016 2148