Ministrul Justiţiei Avem în prim-plan reacția severă a statului împotriva criminalității organizate și corupției

Ion Stelian-ministrul Justiției:

„Lucrăm la o agendă comună Guvern - Sistem Judiciar - și (pentru componenta legislativă) Parlament - care să pună în prim-plan reacția severă a statului împotriva criminalității organizate și corupției; mizăm pe prioritizarea în anchete a recuperării produsului infracțiunii, a urmăririi activelor dincolo de jurisdicții naționale, iar ANABI joacă un rol important în acest sens”, a spus ministrul Justiţiei, Stelian ION, la dezbaterea publică organizată Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI) în parteneriat cu Asociația Expert Forum. La eveniment au participat reprezentanți din cadrul Comisiei Europene, EUROPOL şi ai US Marshall Services - Statele Unite ale Americii.


Ministrul Justiţiei a reamintit obiectivele majore ale viitoarei politici publice privind urmărirea şi recuperarea efectivă a produsului infracțiunii prin măsuri de consolidare şi dezvoltare a ANABI (aflate în dezbatere publică):

Creșterea gradului de identificare şi recuperare a produsului infracțiunii din jurisdicții străine;

Consolidarea cadrului instituțional al ANABI;

Creșterea eficienței măsurilor asiguratorii prin evaluarea permanentă a costurilor şi a caracterului proporțional;

Operaționalizarea Fondului Național pentru Prevenirea Criminalității.

Ministrul Justiției a evidențiat că majoritatea problemelor de sistem, dar și de practică neunitară urmează a fi remediate prin soluții de ordin legislativ și administrativ.

Astfel, Strategia în materia recuperării creanțelor provenite din infracțiuni și a planului de acțiune aferent va fi transmisă, spre aprobare, Guvernului în luna iunie 2021.

Un proiect de modificare a Legii ANABI nr. 318/2015 care va integra soluțiile propuse prin proiectul de politică publică urmează a fi inițiat în octombrie 2021.


ANABI reprezintă un rezultat al Strategiei Naționale Anticorupție și rămâne parte integrantă din angajamentele interne și internaționale ale României în domeniul justiție și politici publice anticorupție. De asemenea, prin ANABI, România  asigură implementarea recomandării 12 din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministrul Justiției - cazul Vlad Pascu, „un caz extrem de sensibil“. Alina Gorghiu a trimis Corpul de Control la Penitenciarul Poarta Albă

28 Feb 2024 750

Reacțiile miniștrilor din Guvernul „din umbră” al AUR. Planurile de guvernare ale oamenilor lui George Simion

25 Feb 2024 877

Tribunalul Constanța respinge cererea lui Romeo Ursu, cunoscut ca Genică Boenică, de redeschidere a procesului penal. Decizia, contestată

06 Feb 2024 516

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu MJ va începe demersurile pentru extrădarea lui Ionuţ Mircea Costea din Turcia

03 Feb 2024 603

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu cere adoptarea în procedură de urgenţă a proiectelor de legi privind combaterea traficului şi consumului de droguri

27 Jan 2024 757

Lumea politică rămâne deocamdată o lume a bărbaților Ce a afirmat Alina Gorghiu în legătură cu legea ce prevede ca 33% dintre locurile eligibile pentru alegerile parlamentare să revină femeilor

26 Jan 2024 720

17 fugari au fost aduși în țară în ultima săptămână! Lista condamnaților

20 Jan 2024 640

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu România are cea mai scăzută rată de recidivă a deţinuţilor din ultimii 10 ani

11 Jan 2024 941

Mihaiela Moraru-Iorga și Remus Iulian Popa, propuși Președintelui României pentru funcții de conducere în DNA și Parchetul General!

11 Jan 2024 664

Deputatul Stelian Ion „Iohannis se pregătește să plece de la Palatul Cotroceni, lăsând în urmă o justiție cuplată la butoane politice. Alina Gorghiu să țină cont de avizul CSM"

11 Jan 2024 752

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu Este corect ca litigiile ce rezultă din contractele de mandat încheiate de companiile de stat să se soluţioneze în ţară

10 Jan 2024 725

Ministrul Justiției „Blocarea fenomenului fugarilor va fi o prioritate strategică pentru 2024“

08 Jan 2024 587

Ministrul Justiției „Avem în lucru un proiect de lege prin care costurile aducerii în țară a fugarilor să fie suportate de aceștia. Nu de către stat“

06 Jan 2024 780

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu „Litigiile ce rezultă din contractele de mandat încheiate de companiile de stat din România trebuie soluţionate în ţară!”

04 Jan 2024 682

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu „Fugarul Minel Florin Prina, fostul primar al Municipiului Slatina a fost adus în țară!“

14 Dec 2023 685