S-a încheiat prohibiţia pescuitului !

Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (A.R.B.D.D.) anunţă că, în conformitate cu prevederile Ordinului privind prohibiţia pescuitului emis în comun de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (40/27 februarie 2012) şi Ministerul Mediului şi Pădurilor (1016/14 martie 2010), publicat în Monitorul Oficial al României nr. 188/22.03.2011, perioada de prohibiţie pentru pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv şi familial al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi al altor vieţuitoare acvatice în habitatele piscicole naturale, s-a încheiat la 13 iunie inclusiv.

În Complexul Razim-Sinoe şi în lacurile litorale rămân încă în vigoare măsurile de prohibiţie pentru pescuitul în scop comercial şi recreativ/sportiv al oricăror specii de peşti şi alte vieţuitoare acvatice, pe o durată de 90 de zile, în perioada 1 aprilie - 29 iunie inclusiv.

Ţinând seama de prevederile Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 449/2008 privind caracteristicile tehnice, condiţiile de folosire a uneltelor admise la pescuitul comercial şi metodele de pescuit comercial în apele maritime şi continentale, cu modificările şi completările ulterioare, Ordinul privind prohibiţia pescuitului în anul 2012 interzice:

 folosirea năvoadelor în delta, în lunca inundabilă a Dunării şi în complexul Razim - Sinoe, pe o durată de 183 de zile, în perioada 1 aprilie - 30 septembrie inclusiv;

 folosirea uneltelor de pescuit de tip setcă în bălţile, lacurile, gârlele şi canalele de pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", în perioada 15 aprilie - 30 septembrie inclusiv;

 folosirea uneltelor de pescuit de tip setcă în complexul Razim - Sinoe tot timpul anului.

Ordinul privind prohibiţia pescuitului prevede că dimensiunile minime ale peştilor şi ale altor vieţuitoare acvatice vii care pot fi pescuite să fie conforme cu cele aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 342/2008 privind dimensiunile minime individuale ale resurselor acvatice vii din domeniul public al statului, pe specii, care pot fi capturate din mediul acvatic.

Informaţii privind situaţia autorizaţiilor pentru capturarea peştilor din fauna sălbatică de către persoane fizice, în scopul comercializării pe piaţa internă eliberate respectând prevederile Procedurii de autorizare a activităţilor de recoltare, capturare şi/sau achiziţie şi/sau comercializare, pe teritoriul naţional sau la export, a florilor de mină, a fosilelor de plante şi fosilelor de animale vertebrate şi nevertebrate, precum şi a plantelor şi animalelor din flora şi, respectiv, fauna sălbatice şi a importului acestora, aprobată prin Ordinul nr. 410 din 11 aprilie 2008, vor fi disponibile pe website-ul ARBDD: http://www.ddbra.ro, http://www.rezervatia-deltadunarii.ro, http://www.biosfera-deltadunarii.ro sau http://www.deltadunarii-romania.ro (secţiunea: Acasa > Activităţi > Pescuit > Liste pescari).

GUVERNATOR,

Viorica BÎSCĂ


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1201

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1246

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1282

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1214

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1374

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1510

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1970

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1580

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1524

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1447

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1619

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1862

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3787

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3123

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6188