Conferinta regionala „Promovarea dialogului in domeniul incluziunii sociale”

Constanţa, 6 iulie 2009

Constanţa, 6 iulie 2009 – Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS) organizează conferinţa regională „Promovarea dialogului în domeniul incluziunii sociale”. Conferinţa reuneşte cca. 70 de reprezentanţi ai organizaţiilor guvernamentale şi neguvernamentale active în sfera socială din judeţele regiunii de dezvoltare Sud-Est: Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Tulcea şi Vrancea.

Instituţiile participante la conferinţă sunt direcţii de muncă şi protecţie socială, prefecturi, direcţii generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, servicii publice de asistenţă socială, inspectorate şcolare, agenţii judeţene de ocupare a forţei de muncă şi organizaţii neguvernamentale.

Evenimentul face parte din campania naţională de promovare a conceptului de incluziune socială derulată de MMFPS în cadrul unui proiect finanţat de Uniunea Europeană prin programul Phare 2006. Campania se adresează profesioniştilor cu responsabilităţi legate de incluziunea socială şi cuprinde un ciclu de 10 conferinţe similare celei de la Constanţa, materiale de informare şi activităţi de cercetare calitativă menite să evalueze percepţia mass-mediei şi a profesioniştilor asupra aplicării conceptului de incluziune, publicarea unui manual de bune practici, precum şi realizarea unor scurte filme pe teme sociale.

Lucrările conferinţei sunt deschise de dna Mariana Nedelcu, Secretar de stat, coordonator al domeniului de politici familiale, incluziune şi asistenţă socială, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi de dl Mircea Iustian, Subprefectul judeţului Constanţa.

„Excluziunea socială afectează indivizi şi comunităţi în moduri foarte diverse, care nu pornesc doar de la sărăcie – aşa cum se consideră de obicei – ci şi de la neintegrare socială cauzată de neparticiparea la relaţiile sociale în care se implică majoritatea, de la lipsa unui loc de muncă, de la posibile disfuncţionalităţi familiale, de la discriminare sau intoleranţă ş.a.m.d. Excluziunea socială a unor persoane sau categorii are cauze numeroase şi ia forme multiple, transmiţându-se adeseori de la o generaţie la următoarea. Tocmai de aceea, combaterea fenomenului prin măsuri active de incluziune trebuie să aibă un caracter multidisciplinar şi să se bazeze pe o abordare coordonată. Scopul conferinţei de faţă este tocmai acesta: de a facilita comunicarea şi cooperarea între toate organizaţiile implicate în combaterea excluziunii sociale.” – a declarat dna Mariana Nedelcu, Secretar de stat, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.

Evenimentul se desfăşoară la Constanţa, pe 6-7 iulie 2009, la hotelul Ibis, str. Str. Mircea cel Batrân nr 39B-41, de la ora 9.30. Pentru detalii suplimentare, vă rugăm să o contactaţi pe dna Valentina Munteanu, Director coordonator, Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială Constanţa, la nr. de tel. 0241 617302, fax: 0241 613483 sau e-mail: dmsscta@yahoo.co.uk


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

maricela

02 Nov, 2009 18:01

noi dac nu avem bani nu nebaga in sema la primarie ce primar sunt saraca nu an bani mam dus la primarie sa vaca o deverita de venit patru zile .nu am servici am doi copii si vriau sa pun de suplimet la copii ia dus ce acerut apoi arefuzat dosaru meu ca nu am dus dac am luat vodat suplimet la copii dar nu am luat nici odata suplimet .am doi copii un trebuie la sase luni sa scimb ochelari dor si aceste costa 500 milione este purtator de ochelari nu vede fara ei.pote majuda cineva merg la scola am doii.

Articole asemanatoare

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, puși sub acuzare în dosarul Mineriadei

25 Apr 2024 78

Declarații de avere Constanța Viorel - Florin Brătianu, secretar general la Primăria Lumina, averea și interesele (DOCUMENTE)

25 Apr 2024 144

IGPR Infotrafic Circulație reluată pe centura București

25 Apr 2024 164

IGPR InfotraficTrafic îngreunat pe centura București

25 Apr 2024 179

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 381

IGPR InfotraficTrafic oprit pe DN 2A

25 Apr 2024 164

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe A 2 București -Constanța

25 Apr 2024 161

Fostul premier Petre Roman pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990

25 Apr 2024 358

Infotrafic Restricții de trafic pe A2, spre Constanța!

25 Apr 2024 290

Firme Constanța Modificări importante în Vega Turism SA, controlată de Gabriel Comănescu

25 Apr 2024 370

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe DN 7 și DN 7A

25 Apr 2024 225

IGPR InfotraficTrafic întrerupt pe DN 2A

25 Apr 2024 195

Mai multe transporturi agabaritice vor circula pe drumuri din țară! Unul va porni de la Agigea, județul Constanța

24 Apr 2024 418

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Georgianei Ivan, secretarul general al comunei Limanu (DOCUMENTE)

24 Apr 2024 324

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA pune la bătaie peste 1,5 miliarde de lei pentru lucrările de electrificare și reabilitare a liniei de cale ferată Constanța – Mangalia (DOCUMENT)

24 Apr 2024 548