Ministerul Sănătății Precizări cu privire la incendiul care s-a produs la Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie din Craiova

  • Ministerul Sănătății informează următoarele cu privire la incendiul care s-a produs în aseară la Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie din Craiova (unitate non-COVID-19), aflat în subordinea Consiliului Local al Municipiului Craiova:

Din primele informații transmise Centrului Operativ pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Sănătății, incendiul s-a manifestat pe o suprafață de 20 mp și a fost lichidat.

În urma incendiului, s-au înregistrat trei victime cadre medicale, care au suferit traumatisme la membrele inferioare prin cădere de la înălțime.

Un pacient acuză cefalee.

Victimele sunt conștiente și sunt transportate la spital.

În total, 19 pacienți și 8 cadre medicale au fost evacuate ori s-au autoevacuat.

Aceștia vor rămâne în aceeași unitate sanitară într-o altă aripă a clădirii.

Din primele date furnizate de conducerea unității spitalicești, incendiul ar fi fost provocat de un pacient.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Angajări Constanța Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” angajează medic specialist. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 441

Achiziționarea serviciilor de consultanță juridică și reprezentare juridică în instanță pentru Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța, în atenția consilierilor județeni (DOCUMENT)

22 Apr 2024 320

Aprobarea organigramei şi statului de funcţii ale Spitalului de Boli Infecţioase Constanţa, pe masa consilierilor locali (DOCUMENT)

21 Apr 2024 424

Proiectul de modificare a statului de funcții și organigramei pentru Spitalul Județean Constanța, pe agenda ședinței Consiliului Județean (DOCUMENT)

21 Apr 2024 381

Bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2024 pentru Spitalul Județean Constanța, pe masa consilierilor județeni (DOCUMENT)

21 Apr 2024 352

Ședință ordinară a CJC Organigrama și Statul de funcții pentru Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanța, pe ordinea de zi (DOCUMENT)

20 Apr 2024 454

Angajări Constanța Ce post scoate la concurs Spitalul Clinic de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie Eforie Nord

18 Apr 2024 632

Ministerul Sănătății Concluziile controlului ministrului Rafila la Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon București

17 Apr 2024 547

Angajări Constanța Cauți un loc de muncă? Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa angajează

15 Apr 2024 869

Cumpărări directe Constanța Spitalul Județean Constanța investește în servicii de prelucrare date (DOCUMENT)

12 Apr 2024 460

Investiție de 3,2 milioane de euro la Spitalul Județean Constanța! Licitație deschisă pentru un sistem robotic dedicat intervențiilor ortopedice (DOCUMENT)

12 Apr 2024 528

Anchetă la Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon București! Mai mulți pacienți ar fi decedat după administrarea incorectă a unui medicament

11 Apr 2024 562

Licitații publice CJC O companie din Craiova va promova „Departamentul Sănătatea mamei și copilului din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei Constanța“

06 Apr 2024 628

LIVE Acțiune de protest la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța (FOTO+VIDEO)

03 Apr 2024 928

Spitalul de Boli Infecțioase Constanța va avea mansardă nouă! Ce firmă o va construi?

02 Apr 2024 586