Ministetul Turismului participa la ”Miniport in localitatea Sfantu Gheorghe”

Ministrul Turismului, Elena Udrea, se va afla mâine, 4 septembrie, la Sfântu Gheorghe, județul Tulcea, pentru a participa la inaugurarea lucrărilor de execuţie a miniportului turistic din localitate.

Proiectul de investiţii aparţine Consiliului Judeţean Tulcea şi este cofinanţat de Ministerul Turismului, încadrându-se în subprogramul naţional de turism "Dezvoltarea echilibrată şi integrată a zonei turistice din Delta Dunării şi a staţiunilor de pe litoralul Mării Negre". Obiectivul proiectului de investiţii constă în amenajarea unui miniport turistic în localitatea Sf. Gheorghe, cu respectarea reglementărilor în vigoare privind Legea Protecţiei Mediului şi Regulamentul de Navigaţie pe Dunăre.

Conform Hotărârii de Guvern nr. 426 din 8 aprilie 2009, privind aprobarea susţinerii financiare a autorităţilor administraţiei publice locale, în completarea surselor proprii ale acestora, pentru finanţarea proiectelor de investiţii în turism pe anul 2009, de la bugetul de stat vor fi transferaţi Consiliului Judeţean Tulcea, prin Ministerul Turismului, 11 milioane lei pentru proiectul "Miniport în localitatea Sfântu Gheorghe". Valoarea contractului de execuţie a lucrărilor miniportului este de 27 milioane lei, iar durata de realizare a investiţiei este de 24 de luni.

3 septembrie 2009


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Baschet Duelul CSM CSU Oradea - CSM Constanța se reia pe litoral, marți, 16 aprilie 2024. „Băieții noștri mizează pe tribune pline!“

16 Apr 2024 308

Doi fotbaliști de la Farul Constanța, în echipa etapei a patra din play-off / play-out. „Este surpriza plăcută“

16 Apr 2024 431

CSM Constanța baschet Echipa Under-17, în Top 4 pe plan național. Ana Maria Carp - premiu special, Amira Bou-Chedid - în echipa ideală

15 Apr 2024 464

Fotbal județul Constanța Rezultatele de la Liga a 5-a și clasamentele. CS Peștera a câștigat cu 12-0

15 Apr 2024 957

Greenpeace România cheamă în judecată ABADL și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Marină "Grigore Antipa"

15 Apr 2024 435

Baschet CSM Constanța începe finala Ligii Naționale. Primele două meciuri, pe litoral. Intrarea este liberă!

15 Apr 2024 414

De 1 Mai și Paște, CFR suplimentează trenurile spre litoral

14 Apr 2024 477

Farul Constanța Hagi - „Victorie mare la Craiova, care ne crește încrederea. Sperăm să învingem și CFR Cluj“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

14 Apr 2024 623

Volei După trei victorii cu Știința Bacău, CSM Constanța și-a asigurat prezența în Divizia A1 și pentru sezonul viitor

14 Apr 2024 511

Afaceri Constanța Un nou hotel de pe litoral își caută proprietari. Aparthotelul Tudor By Dedal din Mamaia Nord se vinde pentru 3,2 milioane de euro

13 Apr 2024 841

Farul Constanța Pe lângă Louis Munteanu, și Mihai Popescu ar fi pe lista de achiziții a FCSB. Ce a declarat Gheorghe Hagi

12 Apr 2024 1005

CSM Constanța luptă iar pentru titlu! Andrei Talpeș - „Prin forța grupului și prin «Team is everything», am ajuns în marea finală“

12 Apr 2024 749

Trenurile directe dinspre/spre litoral Programul trenurilor în minivacanța de 1 Mai și Paște. Se suplimentează trenuri!

12 Apr 2024 519

Baschet Vicecampioana României, CSM CSU Oradea, conduce cu 2-0 CSM Constanța în sferturile Ligii Naționale

11 Apr 2024 532

O nouă destinație de frumusețe pe litoral. Cupio inaugurează un nou magazin în Constanța

10 Apr 2024 538