S-a deschis Târgul GAUDEAMUS Mamaia!

S-a deschis Târgul GAUDEAMUS Mamaia!

Miercuri, 18 august, la ora 18.00, s-a deschis oficial cea de a doua ediţie a Târgului GAUDEAMUS Mamaia.
Evenimentul, care constituie ultima etapă a Caravanei GAUDEAMUS din acest an, se desfăşoară între 18 şi 22 august,  pe faleza din faţa Radio Vacanţa.
Organizatorul - Radio România, prin echipa GAUDEAMUS şi Radio Constanţa – şi-a propus să aducă în faţa publicului constănţean şi a turiştilor aflaţi în această perioadă pe litoral, o manifestare potrivită momentului şi locului, cu accent pe cartea de vacanţă. Astfel, oferta expozanţilor prezenţi la această ediţie este deopotrivă tentantă şi accesibilă, variată şi în măsură să satisfacă aproape toate gusturile şi vârstele, dar fără a afecta bugetele de vacanţă ale vizitatorilor.

Programul de vizitare – zilnic între orele 16.00 şi 24.00 - este adaptat deopotrivă locaţiei şi sezonului, în încercarea de a oferi o alternativă plăcută la activităţile „tradiţionale” pentru petrecerea serilor calde de la mare.
Accesul în incinta târgului este gratuit, pentru toate categoriile de public.

Iată câteva dintre reperele ofertei prezentate vizitatorilor acestei ediţii:
Ø Cele mai noi şi de succes apariţii editoriale ale unor prestigioase edituri din România, numeroase oferte speciale şi pachete promoţionale, binevenite în plin sezon de reduceri;
Ø Concursuri de cultură literară, adresate atât ascultătorilor Radio Vacanţa aflaţi pe recepţie, cât şi  vizitatorilor târgului; 
Ø Votul Publicului - Tombola GAUDEAMUS
Eveniment dinamic şi interactiv, Târgul GAUDEAMUS oferă vizitatorilor posibilitatea de a-şi exprima şi de a stabili propriile ierarhii privind participanţii şi cărţile prezentate, printr-un vot 100% democratic. Zilnic, în intervalul 18 - 22 august, aceste opinii vor fi înregistrate prin intermediul Votului Publicului, iar vizitatorii cumpărători se vor putea înscrie, pe baza buletinului de vot completat corect, la Tombola GAUDEAMUS.

„Coşul Târgului”, care reuneşte cu prilejul fiecăruia dintre Târgurile GAUDEAMUS donaţiile de carte venite atât din partea expozanţilor, cât şi a vizitatorilor, a devenit parte dintr-un proiect mai amplu, denumit „Cărţile se întorc acasă”. Principalul obiectiv al acestui proiect este ca, printr-o campanie naţională anuală, să colecteze cărţi de la persoanele fizice şi editurile dispuse la a le dona şi să le orienteze către bibliotecile publice din mediul rural şi din comunităţile româneşti din străinătate.
La Târgul GAUDEAMUS Mamaia, cărţile „se vor întoarce acasă”, din localităţile  care nu au mai primit fonduri pentru achiziţie de carte de foarte mult timp, iar prima zi a târgului este extrem de promiţătoare: la numai două ore după deschiderea  porţilor, GAUDEAMUS Mamaia se poate mândri cu un fond de carte care numără aproape 200 de volume, donate de către vizitatorii constănţeni.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE TEXT+VIDEO OMD Mamaia Constanța, Ministerul Economiei și Turismului și alte instituții din domeniu anunță debutul Sezonului Litoral - Delta Dunării 2024 (Galerie FOTO)

19 Apr 2024 325

​Proces amânat între un hotel din județul Vâlcea și Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral. Dosarul, pe rolul Tribunalului Constanța

18 Apr 2024 308

Baschet Încă o victorie cu FCC UAV Arad, iar CSM Constanța ia o opțiune serioasă în lupta pentru titlul de campioană (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 443

Baschet Duelul CSM CSU Oradea - CSM Constanța se reia pe litoral, marți, 16 aprilie 2024. „Băieții noștri mizează pe tribune pline!“

16 Apr 2024 376

Doi fotbaliști de la Farul Constanța, în echipa etapei a patra din play-off / play-out. „Este surpriza plăcută“

16 Apr 2024 640

Interviu online cu voleibalista Alexandra Spînoche, căpitanul CSM Constanța „E o plăcere să mă întorc acasă și să joc pentru orașul meu“

16 Apr 2024 1046

CSM Constanța baschet Echipa Under-17, în Top 4 pe plan național. Ana Maria Carp - premiu special, Amira Bou-Chedid - în echipa ideală

15 Apr 2024 606

Fotbal județul Constanța Rezultatele de la Liga a 5-a și clasamentele. CS Peștera a câștigat cu 12-0

15 Apr 2024 1190

Greenpeace România cheamă în judecată ABADL și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Marină "Grigore Antipa"

15 Apr 2024 539

Baschet CSM Constanța începe finala Ligii Naționale. Primele două meciuri, pe litoral. Intrarea este liberă!

15 Apr 2024 465

De 1 Mai și Paște, CFR suplimentează trenurile spre litoral

14 Apr 2024 503

Farul Constanța Hagi - „Victorie mare la Craiova, care ne crește încrederea. Sperăm să învingem și CFR Cluj“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

14 Apr 2024 714

Volei După trei victorii cu Știința Bacău, CSM Constanța și-a asigurat prezența în Divizia A1 și pentru sezonul viitor

14 Apr 2024 548

Afaceri Constanța Un nou hotel de pe litoral își caută proprietari. Aparthotelul Tudor By Dedal din Mamaia Nord se vinde pentru 3,2 milioane de euro

13 Apr 2024 873

Farul Constanța Pe lângă Louis Munteanu, și Mihai Popescu ar fi pe lista de achiziții a FCSB. Ce a declarat Gheorghe Hagi

12 Apr 2024 1046