Un nou proiect cultural la Muzeul Callatis Sa descoperim istoria Dobrogei

Muzeul de Arheologie Callatis Mangalia și Primăria Municipiului Mangalia, în colaborare cu: Liceul teoretic Callatis, Colegiul economic Mangalia și Liceul tehnologic Ion Bănescu, au demarat un nou proiect cultural intitulat: SĂ DESCOPERIM ISTORIA DOBROGEI. Proiectul se derulează pe o perioadă de patru ani, iar prima dintre activități o reprezintă excursia de documentare la muzeul și cetatea Histria, organizată pentru ziua de joi, 4 octombrie 2012.

Directorul Muzeului de Arheologie Callatis Mangalia, cercetător științific dr. Sorin Marcel COLESNIUC, a făcut următoarele precizări: "Noul proiect cultural - SĂ DESCOPERIM ISTORIA DOBROGEI - este un proiect deosebit de amplu, în sensul că, pe lângă numeroasele activități planificate, alături de Muzeul de Arheologie Callatis Mangalia și Primăria Municipiului Mangalia, parteneri sunt și toate cele trei licee din localitatea noastră: Liceul teoretic Callatis, Colegiul economic Mangalia și Liceul tehnologic Ion Bănescu. Împreună cu priaarul Mangaliei, Cristian Radu, am inițiat acest proiect din dorința de a consolida cunoștințele elevilor referitoare la istoria teritoriului dintre Dunăre și Marea Neagră.

Principalele obiective stabilite în proiect sunt următoarele: organizarea de lecții deschise la Muzeul Callatis; organizarea de excursii la muzeele și monumentele istorice din Dobrogea; colaborarea cu toate cele trei licee pentru organizarea de colocvii și simpozioane pe diverse teme de istorie; participarea elevilor la vernisarea expozițiilor temporare și la orice alte manifestări culturale organizate la muzeu; participarea elevilor la cercetările arheologice sistematice sau preventive din zona Mangaliei și la operațiunile de restaurare și conservare desfășurate de specialiștii muzeului.

Așadar, pentru că vremea este încă destul de bună, am decis să începem cu organizarea unor excursii de documentare la muzeele și monumentele istorice din Dobrogea, urmând ca, în perioada anotimpului rece, să insistăm mai mult pe lecții deschise, simpozioane și diverse alte manifestări cultural-științifice.

În ziua de 4 octombrie mergem la Histria, cel mai vechi oraș construit pe teritoriul României. Cetatea Histria a fost întemeiată la jumătatea secolului al VII-lea a.Chr. de coloniștii greci veniți din Milet. Timp de peste 13 secole, la Histria s-au construit: cinci ziduri de apărare, temple și altare grecești, terme romane, basilici creștine, locuințe de mari dimensiuni etc. Cu prilejul acestei prime excursii, elevii vor putea vedea ruinele construcțiilor antice menționate, dar și muzeul de la Histria."


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1167

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1210

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1267

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1197

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1352

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1496

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1938

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1565

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1503

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1427

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1602

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1844

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3696

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3097

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6155