"Visul lui Adalbert" a ajuns, în sfârșit, piesă de muzeu

Sâmbătă, 19 mai, se știe, este Noaptea Muzeelor. Ocazie cu care primul lung metraj al lui Gabriel Achim, "Visul lui Adalbert", o comedie despre comunism făcută în capitalism, va rula la Noul Cinematograf al Regizorului Român din cadrul Muzeului Țăranului Român, la orele 17.00 și 21.00. Ba chiar și duminică, 20 mai, de la orele 18.00.

"Visul lui Adalbert" este o comedie neagră bazată pe o întâmplare petrecută într-o uzină comunistă din anii `80. E 8 mai 1986, ziua aniversară a Partidului Comunist Român. Au trecut mai puțin de două săptămâni de la explozia de la Cernobâl și o noapte de când Steaua București a câștigat Cupa Campionilor la Sevilla. În acestă atmosferă festivă, Iulică Ploscaru (Gabriel Spahiu), un sub-inginer responsabil cu protecția muncii, încearcă să-și etaleze veleitățile artistice, experimentând pe nervii și resursele partidului noi tehnici de filmare a materialelor de protecție a muncii.

Actul artistic al tovarășului Ploscaru este întrerupt de o veste proastă: unul dintre muncitori tocmai își pierde o mână la strung în timp ce făcea pe șest cuțite artizanale.

Din distribuție fac parte: : Gabriel Spahiu, Doru Ana, Ozana Oancea, Anca Androne, Paul Ipate, Alina Berzunțeanu, Mimi Brănescu, Adrian Văncică, Coca Bloos, Mircea Rusu, Viorel Comănici, Adrian Ciglenean, Violeta Haret-Popa, Ana Maria Moldovan, Cristi Balint, Dan Ivanesei, Vitalie Bichir și Bogdan Marhodin.

Scenariul filmului este semnat de Gabriel Achim și Cosmin Manolache, director de imagine este George Chiper-Lillemark, scenografia îi aparține lui Vali Ighigheanu, costumele Luminiței Mihai, montajul lui Cristian Nicolescu și Ioan Ștefan Tatu și sunetul lui Dan-Ștefan Rucăreanu, Filip Mureșan și Vlad Voinescu.

"Visul lui Adalbert" este o producţie Green Film și 4 Proof Film, realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, al UniCredit Țiriac Bank, Loteriei romane, Romaqua Group, MEC Romania, Media Tour, Drill Media, Digital Cube și al Asociației Române de Film Independent (ARFI).


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1203

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1248

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1286

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1217

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1378

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1514

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1974

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1582

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1526

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1449

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1621

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1865

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3793

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3129

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6196