USL aruncă ţara în haos

USL aruncă ţara în haos

Noua Republică denunţă iresponsabilitatea crasă a Guvernului Ponta şi acţiunile sale de natură să aducă prejudicii grave României. Curtea Constituţională a fost nevoită să amâne decizia privind referendumul până în data de 12 septembrie din cauza informaţiilor contradictorii oferite de Ministerul de Interne.

Uniunea Social-Liberală încearcă să schimbe regulile la finalul jocului pentru a întoarce un rezultat care nu o avantajează. Tergiversarea unei decizii a Curţii Constituţionale în privinţa referendumului pentru demiterea preşedintelui aruncă ţara în haos. Cursul de schimb se prăbuşeşte, se produc masive ieşiri de capital din ţară, investitorii îşi suspendă activităţile iar întreaga Europă priveşte cu îngrijorare evoluţia crizei politice din România.

Considerăm că punerea în discuţie a listelor electorale după desfăşurarea referendumului este absurdă, din moment ce prin lege s-a stabilit clar că aceste liste pot fi constestate în faţa instanţei de judecată doar înainte de exprimarea votului.

Dacă aceste liste electorale sunt sau nu corect întocmite, dacă exprimă sau nu „structura şi dimensiunea corpului electoral actual”, sunt teme de discuţie care trebuiau abordate înainte de data desfăşurării referendumului, orice alegător având dreptul să se adreseze instanţei de judecată pentru a reclama eventuale erori în elaborarea acestora.

Noua Republică înţelege imposibilitatea CCR de a se pronunţa pe date incerte privind numărul total de alegători din listele electorale permanente şi îşi afirmă încrederea că decizia din data de 12 septembrie va consemna revenirea la o stare de normalitate în politica românească.

Noua Republică va continua să coopereze cu toate forţele politice responsabile pentru restabilirea statului de drept şi recredibilizarea imaginii României în lume.

 

 

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decizii AGA Asociatul minoritar, municipiul Constanța a încasat în ultimii ani dividende de aproape 2 milioane de lei de la Telegondola-Mamaia SRL

22 Apr 2024 366

Firme Constanța AGA Vinvico SA! Se stabilește bugetul pe 2024

21 Apr 2024 443

Firme Constanța AGA la Șantierul Naval 2 Mai SA! Acționarii, chemați să stabilească repartizarea profitului din 2023 și fixarea dividendului

19 Apr 2024 455

Transilvania Investments Alliance SA contestă convocatorul AGA a Neptun Olimp SA. Dosarul, pe masa Tribunalului Constanța

19 Apr 2024 508

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 557

Firme Constanța Acționarii Neptun-Olimp, convocați în AGA. Vor supune la vot închirierea terenului Complexului Maramureș din Olimp

05 Apr 2024 413

Convocator privind Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SC CAMPIO ICM SA

03 Apr 2024 335

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 539

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 688

Firme din Constanța Revocări, numiri și prelungiri de mandate ale administratorilor societății Telegondola Mamaia SRL!

21 Mar 2024 683

Acționarii Comcereal SA Tulcea, convocați în adunare generală ordinară. Pe odinea zi, aprobarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie

20 Mar 2024 580

Un teren de 10.000 mp și unul de 6.000 mp în atenția acționarilor Transfer de terenuri între CN APM Constanţa și Autoritatea Vamală Română

18 Mar 2024 827

Acţionarii Model Constanța SA decid vânzarea unui teren situat la intrarea în zona peninsulară a municipiului Constanţa

18 Mar 2024 638

Convocare AGA Litoral SA Se aprobă oferta de cumpărare a unui teren intravilan şi a unei construcții situate în Mamaia, zona Club Castel

16 Mar 2024 629

Alianța Dreapta Unită solicită Avocatului Poporului să sesizeze CCR în legătură cu OUG privind comasarea alegerilor europarlamentare și locale

11 Mar 2024 572