ONG-urile intalnesc companiile

AIESEC Constanta desfasoara primul eveniment din cadrul proiectului Cross, vineri, 7 august, la ora 17:00, in sala Prestige a hotelului Ibis.

Evenimentul, intitulat "Voluntarii de azi, profesionistii de maine ", va reuni membri ai ONG-urilor si ai companiilor constantene, care se vor imparti in grupuri de discutii si vor vorbi despre modul de organizare al unui ONG, despre importanta promovarii, cat si despre valorificarea resurselor umane in cadrul organizatiilor non-profit.

Printre invitati vor fi prezenti: Adrian Munteanu, director Kiss Fm, Senol Asan, director regional retail BCR, Adrian Chiper, manager Amasoft, acestia urmand sa discute cu membrii ONG-urilor pe baza temelor propuse.

Proiectul Cross se afla la prima editie, iar in prezent, au loc cursurile scolii de vara pentru membrii ONG-urilor. In cadrul acesteia, participantii primesc sesiuni de pregatire din partea a 3 stagiari internationali, in domenii de interes precum comunicare, finante, managmentul proiectelor, ei putand aplica notiunile dobandite in activitatile de zi cu zi din cadrul organizatiilor din care fac parte.

AIESEC este cea mai mare organizatie internationala de studenti, care ofera tinerilor din intreaga lume sansa de a-si descoperi si valorifica potentialul, pentru a crea un impact pozitiv in comunitatea lor.

Pentru mai multe infromatii, contactati Alexandra Manafu, Responsabil Promovare si PR pentru proiectul Cross; telefon: 0729 234 083.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Istoria Dobrogei Vasile Canarache - personaj de legendă. Despre moştenirea istorică lăsată la Constanța

12 Apr 2024 2711

SRI angajează inginer electronist

07 Apr 2024 638

Zeci de elevi intoxicați la Timiș. DSP a intervenit

03 Apr 2024 379

Horoscop pentru duminică, 31 martie 2024. Cheltuielile comune cu alții sunt o temă delicată pentru unii nativi

31 Mar 2024 600

Horoscop pentru sâmbătă, 30 martie 2024. Iată ce le este rezervat zodiilor astăzi

30 Mar 2024 798

SRI angajează! Se cer, printre altele, atenţie la detalii și abilităţi de lucru în echipă!

22 Mar 2024 20581

Nu se modifică indemnizațiile pentru medicii specialiști și primari care efectuează gărzi

14 Mar 2024 529

Eveniment organizat de Academia Navală „Mircea cel Bătrân" Constanța Master Nav adună studenți și specialiști într-un dialog constructiv (FOTO)

24 Feb 2024 727

SRI angajează! Iată pe ce post și care sunt responsabilităţile

18 Feb 2024 31257

Istoria Dobrogei - Bibliografie Gellius (sec. II) - „Nopțile atice”

17 Feb 2024 5444

ICR Apeluri pentru burse destinate cercetătorilor, arhitecţilor şi profesioniştilor din diverse domenii

17 Feb 2024 742

Horoscop pentru miercuri, 07 februarie 2024! Segmentul amoros este sensibil astăzi pentru unii nativi

07 Feb 2024 950

Un important Ordin al Ministrului Dezvoltării ar putea fi anulat la Constanța

05 Feb 2024 758

Vrei să lucrezi la SRI? Acum ai ocazia. Iată ce posturi sunt disponibile!

05 Feb 2024 2755

Gala Dark Knights 2024 la Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanța (GALERIE FOTO)

03 Feb 2024 769