Comunicat Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa (I) 10 Decembrie 2015

Compartimentul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele: 

 La data de 09.12.2015, Parchetul de pe lângă  Judecătoria Constanţa a sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Constanţa cu propunere de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii STOICA VLAD-MIHAI şi DANCIU ALEXANDRU-NICOLAE cercetaţi în stare de reţinere sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Din probele administrate până în acest moment în cauză s-au reţinut următoarele: 

    În dimineaţa zilei de 07.12.2015, în jurul orelor 05.45, inculpaţii au sustras din interiorul barului aflat în bucătărie, aparţinând persoanei vătămate SC P.I.S. SRL cu sediul în mun. Constanţa, str. Caraiman, o casetă metalică ce conţinea suma de 1.400 lei, inculpatul DANCIU ALEXANDRU-NICOLAE fiind fost angajat al persoanei vătămate. 

    Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.