Parchetul de pe langa Tribunalul Constanta

La data de 16 iulie 2012, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus reţinerea pe timp de 24 de ore faţă de inculpatul IOSUP IONUŢ, de 23 de ani, din Constanţa, care este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art.20 C.pen. raportat la art.174-175 lit.i C.pen. (faptă comisă în public).

Probatoriul administrat în cauză până în prezent a relevat, ca stare de fapt, că în noaptea de 12/13 iulie 2012, în jurul orei 01:00, la intersecţia străzilor Vifor Haiducu şi Mihai Copilu din municipiul Constanţa, în cursul unui conflict spontan, când numitul T.A. a intervenit între mai mulţi tineri pentru a aplana conflictul verbal dintre ei, inculpatul l-a înjunghiat pe T.A. cu un cuţit de mai multe, prin aplicarea de lovituri repetate în zonele cervicală, a hemitoracelui drept şi faţa anterioară a abdomenului, aşa încât i-a provocat leziuni corporale care i-au pus viaţa în primejdie.

În cursul zilei curente a fost formulată propunere de arestare preventivă faţă de inculpat pentru următoarele 29 de zile, propunere ce a fost trimisă spre soluţionare la Tribunalul Constanţa.

Pedeapsa prevăzută de lege pentru tentativa la infracţiunea de omor calificat este închisoarea de la 7 ani şi 6 luni la 12 ani şi 6 luni, cu precizarea că până la condamnarea definitivă orice inculpat se bucură de prezumţia de nevinovăţie.

Compartimentul de informare şi relaţii publice din cadrul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1211

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1256

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1291

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1225

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1388

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1527

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1982

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1592

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1534

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1460

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1632

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1874

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3816

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3140

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6220