Parchetul de pe langa Tribunalul Constanta

La data de 14 decembrie 2010 procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus începerea urmăririi penale, punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pe timp de 24 de ore faţă de inculpatul MANEA PETRU-VICTOR, de 20 de ani, din judeţul Iaşi, rezident fără forme legale în staţiunea Venus şi salariat la o firmă subcontractoare din şantierul naval DMHI Daewoo Mangalia, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor, prev. de art.20 rap. la art.174 C.pen.

S-a reţinut în sarcina inculpatului că la data de 12 decembrie 2010, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, în cursul unui conflict spontan, i-a aplicat mai multe lovituri cu o şurubelniţă în zona toracică persoanei vătămate ANTON IONUŢ, de 21 de ani, din comuna Rasova, tot salariat la o firmă subcontractoare din şantierul naval DMHI Daewoo Mangalia, şi i-a provocat leziuni grave care i-au pus viaţa în primejdie, prin peneumotorax, viaţa victimei fiind salvată în urma intervenţiei chirurgicale.

În cauză va fi formulată propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile faţă de inculpat, propunere care va fi trimisă spre soluţionare Tribunalului Constanţa.

BIROUL DE PRESĂ

La data de 14.12.2010, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, au fost efectuate un număr de 68 de percheziţii domiciliare, la sediile unor societăţi comerciale, depozite şi hoteluri, dintre care 11 percheziţii de către lucrătorii de poliţie ai serviciilor judeţene anticorupţie Constanţa şi Ialomiţa, 7 percheziţii de către procurori şi lucrători de poliţie din judeţele Suceava, Brăila şi Bacău şi 50 de percheziţii de către lucrătorii de poliţie de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa.

În urma percheziţiilor efectuate a fost descoperit şi indisponibilizat un număr total de 3.000.000 ţigarete de diferite mărci, în pachete netimbrate sau cu timbre emise de autorităţile din Republica Moldova şi Ucraina, cu o valoare de piaţă estimată la 1.228.000 lei, precum şi 222 de sticle cu băuturi alcoolice fără timbru fiscal. Este de menţionat că la complexul hotelier Astoria din staţiunea Mamaia, administrat de Done Viorel, au fost descoperite un număr de 134.397 pachete de ţigarete netimbrate sau purtând marcaje emise de autorităţile din Republica Moldova şi Ucraina, precum şi sticlele cu băuturi alcoolice netimbrate.

Ca urmare a acestei acţiuni, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pe timp de câte 24 de ore faţă de inculpaţii: Done Viorel, Liciu Cristian, Mocanu Nelu, Onilă Romeu şi Rîşcu Doru, care au fost învinuiţi pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă, speculă şi deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate, peste limita a 10.000 de ţigarete sau 200 litri băuturi spirtoase.

S-a reţinut în sarcina acestora că în cursul anului 2010, în repetate rânduri,au deţinut în afara antrepozitului fiscal, au transportat, au depozitat şi au comercializat importante cantităţi de ţigarete netimbrate sau având aplicate banderole de marcare emise de autorităţile din Republica Moldova şi Ucraina, pe care le-au achiziţionat în mod fraudulos, în scop de revânzare, cunoscând împrejurarea că respectivele bunuri proveneau din alte state şi fuseseră introduse in România în condiţii ilicite ca urmare a săvârşirii infracţiunii de contrabandă, precum şi împrejurarea ca astfel de produse nu pot face obiectul comerţului particular, reprezentând monopol de stat.

În cauză va fi formulată propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile faţă de cei cinci inculpaţi cu care va fi învestită Judecătoria Constanţa.

BIROUL DE PRESĂ

Prin rechizitoriul din data de 15 decembrie 2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului CÂNIPARU VASILE, de 39 de ani, care a fost cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat şi deosebit de grav, infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

S-a reţinut că, în seara zilei de 08 noiembrie 2010, în jurul orelor 2200, în cursul unui conflict spontan, pe fondul unor neînţelegeri conjugale, determinate de cumpărarea unui autoturism nou pentru familie şi afectarea situaţiei lor financiare, după numeroase reproşuri adresate acesteia pentru achiziţionarea acelui autoturism, când l-a anunţat că îl va părăsi şi că va lua şi copiii cu ea, în timp ce se aflau în bucătăria locuinţei comune din satul Vadu, com. Corbu, jud. Constanţa, inculpatul a ucis-o prin cruzimi pe soţia sa, CÂNIPARU LAVINIA, de 32 de ani (cu care era căsătorit din anul 1995 şi cu care avea doi copii minori), pe care a lovit-o în mod repetat cu o unealtă metalică tip cheie de îndoit fier-betonul în zona capului şi i-a provocat multiple fracturi craniene cominutive şi de membre, cu consecinţa hemoragiei şi dilacerării meningo-cerebrale, după care a târât-o circa 45-50 de metri prin curte până la garaj (lăsând pe traseu o cărare de urme de sânge), unde a urcat-o pe bancheta autoturismului familiei, marca Opel Astra I, apoi a transportat-o la marginea localităţii Corbu, iar acolo a stropit-o cu circa 1,5 litri de benzină şi a incendiat-o cu un chibrit în habitaclu, astfel încât cadavrul victimei s-a carbonizat în mare măsură, la fel ca şi autoturismul ce constituise mărul discordiei conjugale. În urma analizelor de laborator efectuate după necropsie s-a stabilit că sângele victimei nu conţinea carboxihemoglobină, aspect ce a învederat că la momentul incendierii aceasta era deja decedată.

Dosarul cauzei a fost trimis spre soluţionare la Tribunalul Constanţa.

BIROUL DE PRESĂ


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1206

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1249

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1286

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1219

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1379

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1515

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1977

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1584

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1527

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1450

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1622

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1866

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3797

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3132

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6200