Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara

Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
 
Procurorii din cadrul Parchetului de pe  lângă Curtea de Apel Timişoara  au finalizat urmărirea penală şi au dispus trimiterea în judecată a inculpatului:
-ŢOCA TRAIAN, pentru săvârşirea infracţiunii de deturnare de fonduri în formă continuată.
 
În rechizitoriul întocmit în cauză, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul, în calitate de primar al comunei Halmagiu, jud. Arad şi de ordonator principal de credite, în perioada 03 mai 2012 -11 mai 2012, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a dispus şi aprobat efectuarea a 12 plăţi, prin schimbarea destinaţiei legale, din suma totală de 355.000 lei alocată unităţii administrativ teritoriale prin H.G. nr. 255/03.04.2012, destinaţia acestora fiind exclusiv pentru plata arieratelor aferente cheltuielilor curente şi de capital ori pentru cofinanţarea unor proiecte din fonduri externe nerambursabile.
 
Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, Tribunalului Arad.
 
 Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea urmăririi penale şi trimiterea rechizitoriului instanţei de judecată, situaţie care nu poate înfrânge în nici un fel principiul prezumţiei de nevinovăţie.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.