Comunicat - Propunere de arestare preventivă - omor - PT Ilfov

Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

În cauza constituită la Parchetul de pe lângă Tribunal Ilfov având ca obiect decesul cetăţeanului iranian N.J.B., descoperit în cursul zilei de 24 martie 2016 într-un autoturism situat pe o stradă din oraşul Voluntari, judeţul Ilfov, procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul HOSSEINI ANVARI SEYED AMIRHOSSEIN (tot cetăţean iranian) sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor.     

Inculpatul, aflat în stare de reţinere, urmează a fi prezentat în cursul zilei de astăzi, 29 martie 2016, cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Ilfov.

Din referatul cu propunere de arestare preventivă a rezultat următoarea situaţie de fapt:
La data de 23 martie 2016, în timp ce se afla în interiorul autoturismului marca Hyundai Tucson, parcat pe o stradă din oraşul Voluntari, judeţul Ilfov, inculpatul Hosseini Anvari Seyed Amirhossein  l-a împuşcat mortal (în regiunea capului) pe numitul N.J.B., folosind o armă de foc cu glonţ.
 
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.