Corina Cretu Respingerea bugetului UE in Parlamentul European - o speranta pentru cetatenii europeni

Europarlamentarul Corina Cretu, vicepresedinte al Grupului Socialist din Parlamentul European, a declarat ca respingerea, azi, de catre Parlamentul European a propunerii Consiliului privind bugetul Uniunii reflecta nemultumirea tuturor curentelor politice democratice din UE fata de aceasta varianta de buget pentru urmatorii sapte ani. "Votul masiv al principalelor grupuri europarlamentare da startul negocierilor inter-institutionale privind cadrul financiar multianual pentru perioada 2014-2020. Este un semnal ferm ca Parlamentul European e decis sa obtina, conform prerogativelor ce-i revin prin Tratatul de la Lisabona, o varianta imbunatatita de buget, care sa raspunda asteptarilor cetatenilor europeni", a subliniat Corina Cretu.

"Nu putem accepta un buget de austeritate pentru urmatorii sapte ani, strain de problemele cetatenilor, ci avem nevoie de un cadru financiar care sa stimuleze cresterea economica si crearea de locuri de munca. Bugetul UE trebuie sa faca posibila indeplinirea Strategiei Europa 2020. Sunt necesare investitii pentru a permite depasirea crizei si redresarea economiei, combaterea somajului si a saraciei, promovarea incluziunii sociale, stimularea cercetarii si consolidarea infrastructurii", a declarat Corina Cretu.

Vicepresedintele PSD a precizat ca rezolutia votata azi condamna lipsa de transparenta care a caracterizat procesul in urma caruia Consiliul European a ajuns la acest acord politic, in special in ceea ce priveste alocarile nationale in cadrul politicilor de coeziune si a celei agricole. De asemenea, rezolutia exprima opozitia energica fata de un buget care poate duce UE spre un deficit structural, ceea ce contravine Tratatului UE.

"Va trebui ca viitorul Parlament European si viitoarea Comisie sa poata reconfirma prioritatile bugetare ale Uniunii, dupa ce isi preiau anul viitor mandatele. E vorba de legitimitatea democratica a deciziei privind bugetul, dar si de utilitatea practica a revizuirii sale, in conditiile in care e stabilit pentru un interval mare de timp. Nu in ultimul rand, consideram, in Parlamentul European, ca se impune o reforma a resurselor proprii ale UE, iar in aceasta privinta dorim initierea unei foi de parcurs pentru cresterea resurselor. Veniturile din aplicarea taxei pe tranzactiile financiare pot reprezenta o baza de pornire", a subliniat europarlamentarul social-democrat.

Corina Cretu a precizat ca daca nu se ajunge la un acord intre Parlamentul si Consiliul European, toate plafoanele bugetare corespunzatoare anului in curs se prelungesc pana la adoptarea noului buget.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Amzacea, județul Constanța, concesionează mai multe zeci de loturi de teren. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 469

Procurorul Cotoară Valentin, delegat șef al Serviciului informații clasificate din DIICOT! Averea și interesele (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 480

Teren lângă SRI Constanța, restituit proprietarilor de drept! Ministerul Afacerilor Interne se opune. Decizia Curții de Apel (MINUTA)

16 Apr 2024 3735

Misiune de salvare desfășurată de echipajul Navei „Sar Artemis”. Un marinar a avut nevoie de ajutor (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 594

UPDATE Accident rutier pe strada Tulcei din localitatea Lumina, județul Constanța

11 Apr 2024 995

UPDATE Mai multe persoane rănite într-un accident în lanț la ieșire din localitatea Ovidiu, județul Constanța (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 2618

LIVE VIDEO. Știri Constanța Incendiu la Hotel Parc din Mamaia. Intervin pompierii (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 3607

Sancțiuni aplicate de jandarmii tulceni la sfârșit de săptămână

08 Apr 2024 423

Accident rutier pe bulevardul 1 Mai din Constanța, în zona Gării CFR (GALERIE FOTO)

06 Apr 2024 1101

Oficial de la MApN despre detonarea din Poligonul Capul Midia!

05 Apr 2024 968

A fost condamnată în primă instanță Mirabela Călin, fost secretar al municipiului Constanța, vrea să anuleze dispoziția primarului Chițac prin care a fost concediată!

04 Apr 2024 648

UPDATE Caz șocant la Constanța! Adolescent de 17 ani decedat după ce a căzut de la etajul unei clădiri în construcție. Minorul fusese dat dispărut (GALERIE FOTO+VIDEO)

04 Apr 2024 4485

UPDATE Autocamion încărcat cu piatră răsturnat în județul Constanța, O victimă, încarcerată (GALERIE FOTO)

04 Apr 2024 1175

Horoscop pentru joi, 04 aprilie 2024. Este o zi animată la serviciu pentru una dintre zodii

04 Apr 2024 843

Autobuz plin cu elevi, cuprins de flăcări în Moldova Nouă! (FOTO)

02 Apr 2024 792