Eurodeputatul PSD Victor Boştinaru Contextul actual slăbeşte capacitatea de reacţie a Uniunii Europene

Strasbourg, 13 aprilie 2016

Eurodeputatul PSD Victor Boştinaru, vicepreşedintele Grupului S&D din Parlamentul European pentru politică externă, a subliniat faptul că, în contextul actual, capacitatea Uniunii  Europene de a anticipa şi de a răspunde provocărilor în planul Politicii de Securitate şi de Apărare este pusă în discuţie.

Declaraţia eurodeputatului român a fost făcută în plenul Parlamentului European reunit în această săptămână la Strasbourg, în cadrul unei dezbateri privind direcţiile fundamentele ale politicii externe europene, în prezenţa Înaltului Reprezentant pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Federica Mogherini.

Conform eurodeputatului Victor Boştinaru: "Acum, când discutăm, contextul faţă de dezbaterea din 2014 s-a schimbat considerabil. Acest context diferit pune în discuţie capacitatea Uniunii Europene de a anticipa şi de a răspunde. Mă voi referi punctual la câteva elemente din Politica de Securitate şi Apărare.

Cred că în momentul de faţă este necesară o cooperare extinsă în vederea securizării frontierelor externe ale Uniunii Europene şi contribuţia în acest sens a tuturor statelor membre, fără diferenţe între statele membre Schengen şi non-Schengen.        

În al doilea rând, cred că în contextul actual al ameninţărilor teroriste crescute este vitală definirea unui cadru instituţional de cooperare în domeniul schimbului de informaţii (intelligence sharing) precum şi a unor mecanisme contra-terorism, bine definite, nu doar ad-hoc şi subiective. Şi în sfârşit, implicarea concretă în soluţionarea conflictelor din zona MENA care trebuie să fie realizată prin implicarea statelor din regiune, prin responsabilitatea regională care poate asigura mai multă stabilitate." 

"Având în vedere escaladarea şi diversificarea provocărilor de securitate, colaborarea cu NATO nu mai poate fi opţională. Statele vecine, răsăritene şi sudice trec printr-un nou val de violenţe la care nu putem răspunde decât printr-o abordare concertată cu NATO” a conchis eurodeputatul Victor Boştinaru.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Eurodeputatul PSD Victor Boştinaru „Ideile Monicăi Macovei sunt incompatibile cu funcţia sa în Parlamentul European”

18 Mar 2016 2002

Eurodeputatul PSD Victor Boştinaru - „Termenii negocierilor dintre UE şi Turcia sunt incorecţi şi inoportuni”

09 Mar 2016 1655

Comunicat europarl. V. Bostinaru - „Turcia riscă un război civil”

21 Jan 2016 1211

Eurodeputatul PSD Victor Boştinaru - „Poziţia Ministrului Anca Dragu este inacceptabilă”

09 Dec 2015 1651

Poziţia Ministrului Anca Dragu este inacceptabilă

09 Dec 2015 1333

Comunicat europarl. Victor Boştinaru - „Procesul de lărgire al UE cu Turcia trebuie avansat”

03 Dec 2015 2137

Comunicat europarl. V. Boştinaru - CE chemată să răspundă pentru derapajele antidemocratice ale lui Viktor Orban

03 Dec 2015 1945

Comunicat europarl. V. Boştinaru „Există riscul ca Daesh să-şi transfere operaţiunile şi acţiunile în Europa”

25 Nov 2015 1241

Comunicat europarl. V. Boştinaru - Progrese în procesul de pace Israel - Palestina susţinute la Bruxelles

17 Nov 2015 1587

Comunicat europarl. V. Boştinaru - Beneficiarii Politicii de Coeziune nu trebuie să sufere de pe urma guvernanţei proaste la nivel naţional

28 Oct 2015 1179

Comunicat europarl. Victor Boştinaru - Fără negociere nu există soluţie, fără soluţie nu va exista pace iar violenţele vor continua

28 Oct 2015 1600

Comunicat europarl. V. Boştinaru - Poziţia preşedintelui Iohannis poate periclita accesul ţării noastre în Schengen

24 Sep 2015 1623

Comunicat de presă Eurodeputatul PSD Victor Boştinaru

24 Sep 2015 1141

Comunicat europarl. V. Boştinaru - Uniunea Europeană poate contribui la pacea din Orientul Mijlociu

10 Sep 2015 1646

Comunicat europarl. V. Boştinaru - Acordul nuclear iranian întăreşte poziţia UE ca o putere globală pentru pace şi cooperare

10 Sep 2015 1116