Parlamentul votează un buget care să stimuleze creșterea în 2012

Prin votul său de astăzi privind bugetul UE pe 2012, Parlamentul European arată că vrea un buget pe 2012 axat pe creștere, locuri de muncă și inovare în Uniunea Europeană, precum și sprijinirea dezvoltării și democrației în țările din vecinătatea UE.

În general, deputații europeni au încercat să revină la bugetul propus de Comisie, pe care Consiliul l-a redus în iulie. Poziția Parlamentului aduce o creștere a plăților de 5,2% prin comparație cu bugetul de anul acesta, rezultând un buget de €133,1 miliarde. Rezoluția privind bugetul a fost adoptată cu 431 voturi în favoare, 120 voturi împotrivă și 124 abțineri.

Perioada de conciliere de 21 de zile începe în noiembrie, reuniunile fiind stabilite pe 8 și 18 noiembrie. Negocierile tripartite privind bugetul (așa-numitele "trialoguri" între Parlament, Consiliu și Comisie) sunt prevăzute pe 3, 10, și 14 noiembrie. Dacă Parlamentul și Consiliul ajung la un acord, bugetul final ar putea fi aprobat în plenul Parlamentului în decembrie la Bruxelles.

Investițiile în cercetare și dezvoltare, coeziune și fondurile structurale

Categoriile de cheltuieli care au cunoscut cele mai mari creșteri în plăți sunt cercetarea și dezvoltarea (+8,8%) și fondurile de coeziune și structurale (+10,35%). Creșterea se datorează faptului că aceste politici includ proiecte de investiții pe termen lung și care acum, în al cincilea an al cadrului financiar multianual, sunt în plină derulare, având nevoie de plăți pentru care s-au făcut angajamente în trecut.

O creștere semnificativă se înregistrează și la categoria "Libertate, securitate și justiție" (+6,84%), reflectând necesitatea gestionării valurilor de refugiați și imigranți și de a introduce supravegherea marină în Marea Mediterană.

În categoriile „Competitivitate pentru creștere și ocuparea forței de muncă" și „UE în calitate de actor global", Parlamentul dorește creșterea cheltuielilor peste propunerea inițială a Comisiei.

Mai mulți deputați europeni au criticat Consiliul pentru lipsa de consistență a poziției sale față de proiectul de buget propus de Comisie. Bugetele propuse pentru noile organisme europene de supraveghere financiară și Frontex au fost considerate insuficiente pentru a le asigura o funcționare corectă, în condițiile în care activitatea acestora e considerată de primă importanță.

Cercetare, inovare și educație

Doamna Francesca Balzani (S&D, IT), raportorul parlamentar pentru bugetul UE, a subliniat necesitatea investițiilor în creșterea economică și ocuparea forței de muncă. Parlamentul a urmat propunerile acesteia de creștere a cheltuielilor pentru programele legate de Strategia UE 2020.

Parlamentul nu este de acord cu finanțarea programului UE de fuziune nucleară ITER din banii alocați cercetării și dezvoltării în cadrul celui de-al șaptelea program-cadru pentru cercetare și dezvoltare, așa cum au propus inițial Comisia și Consiliul. Deputații europeni consideră că trebuie găsite noi surse de finanțare pentru acest mega-proiect, întrucât a fost discutat în timpul actualului cadru financiar multianual și nu ar trebui finanțat cu bani alocați altor proiecte de cercetare.

Politica de coeziune

În cadrul politicii pentru o mai mare coeziune între regiunile UE, deputații europeni și-au exprimat susținerea față de cifrele propuse de Comisie, pe care statele membre au încercat să le reducă.

Agricultura și mediul înconjurător

Parlamentul a fost de acord cu 250 de milioane de euro în plus la fondurile de urgență pentru producătorii de fructe și legume. Acești bani sunt destinați prevenirii altor crize viitoare precum cea de anul trecut a bacteriei EHEC și compensării fermierilor pentru consecințele financiare ale crizelor viitoare.

Deputații europeni au susținut cu tărie schema „hrană pentru cei în nevoie", care furnizează alimente băncilor de hrană, pentru care Consiliul blochează o nouă bază legală.

Libertate, securitate, justiție și cetățenie

Parlamentul nu este de acord cu tăierile propuse de Consiliu pentru Fondul european pentru refugiați, Fondul european de returnare și Fondul pentru frontierele externe (45 de milioane de euro). Bugetul pentru Agenția Frontex ar trebui crescut cu o rezervă de 25 de milioane de euro, au spus deputații europeni, deoarece acești bani ar putea fi necesari unor controale maritime în Marea Mediterană și consolidării supravegherii frontierei greco-turce. În aceste scopuri tocmai au fost adăugați bani în cadrul bugetului 2011, iar deputații europeni cred că lucrurile nu se vor îmbunătăți până la sfârșitul anului.

Afaceri externe

Deputații europeni au aprobat o creștere de 100 de milioane de euro a ajutorului către Palestina, procesul de pace din Orientul Mijlociu și Biroul ONU pentru refugiații din Palestina în Orientul Mijlociu. Au mai aprobat 27 de milioane de euro pentru instrumentul de dezvoltare a cooperării pentru Asia și America Latină și au adăugat 3 milioane pentru misiunile de observare a alegerilor și 3 milioane pentru comunitatea turco-cipriotă. Pentru aceste finanțări, eurodeputații au redus alte rubrici, precum Misiunea de Poliție a UE în Afganistan și măsurile de urgență din cadrul politicii externe și de securitate comună.

Administrație

Raportorul pentru bugetul Parlamentului European și al celorlalte instituții, domnul José Manuel Fernandes (PPE, PT), a propus reducerea suplimentară a bugetului Parlamentului. Parlamentul a optat pentru o creștere de 1,44% (sub nivelul inflației), propunându-și în același timp să facă mai mult cu acești bani. Propunerea include cheltuielile legate de venirea celor 18 noi eurodeputați conform prevederilor introduse de Tratatul de la Lisabona. Dacă aceste costuri ar fi fost excluse, creșterea nu ar fi depășit 0.8%. Pentru reducerea cheltuielilor, deputații vor să economisească în domeniul traducerilor și serviciului de interpretariat, făcând schimbări în organizare și reducând cu 5% cheltuielile de călătorie, de exemplu prin reducerea zborurilor la clasa business. Toate alocațiile vor fi înghețate la nivelul celor din 2011.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1206

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1250

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1286

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1219

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1380

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1515

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1977

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1584

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1527

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1450

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1622

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1866

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3798

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3132

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6202