Comunicat de presă PDL - 14 octombrie 2014

Răspunsul Consiliului Judeţean Constanţa, care susţine că Nicuşor Daniel Constantinescu nu şi-a exercitat funcţia de preşedinte al instituţiei, din motive medicale, numai 84 de zile, este menit să manipuleze opinia publică şi, în special, locuitorii judeţului Constanţa.

Senatorul Christian Gigi Chiru, preşedintele organizaţiei judeţene Constanţa a Partidului Democrat Liberal susţine că replica CJC este doar o tentativă de a jongla cu legea. „Reprezentanţii CJC susţin că Nicuşor Daniel Constantinescu nu şi-a îndeplinit funcţia, din motive medicale, de pe 19 mai, dată la care a intrat în concediu medical, până pe 11 august, atunci când a fost suspendat din funcţie. Însă, prima plecare a lui Constantinescu în America, la tratament, a fost în perioada 23-30 ianuarie a.c. În aprilie a plecat din nou în SUA, tot din motive medicale. Aşa cum spun cei de la Consiliul Judeţean Constanţa, în perioada 19 mai-31 august a fost în concediu medical. Însă, CJC nu este condus nici în ziua de astăzi. Suspendarea, din cauza problemelor cu justiţia, este chichiţa pe care Constantinescu a găsit-o pentru a rămâne la conducerea judeţului Constanţa? De fapt, judeţul nostru nu mai are preşedinte de aproape 200 de zile. Aceasta este realitatea”, a declarat parlamentarul constănţean.

Acesta a reamintit că, potrivit legii, mandatul preşedintelui de Consiliu Judeţean încetează de drept „dacă acesta se află în imposibilitatea exercitării funcţiei din cauza unei boli grave, certificate, care nu permite desfăşurarea activităţii în bune condiţii timp de 6 luni pe parcursul unui an calendaristic”.

„Judeţul Constanţa are nevoie să fie administrat, nu lăsat în voia sorţii. Nicuşor Constantinescu se ţine cu dinţii de scaun, în ciuda faptului că se plânge pe la cine îl ascultă că este foarte bolnav. Nu contestă nimeni boala, însă, dacă se luptă pentru viaţa lui, de ce nu renunţă la funcţie, de ce nu îşi dă demisia? Probabil că PSD Constanţa nu îşi permite să piardă postul de preşeidnte al CJC, dar nici să facă faţă unor noi alegeri. Le este teamă să piardă banii publici pe care îi împart prietenilor lor. Nicuşor Constantinescu stă în America de teama justiţiei mai mult decât de frica bolii. Dacă ar fi un om cinstit nu ar fi stat acolo cu speranţa că-l va salva Ponta dacă va ajunge preşedinte!”, a mai spus senatorul Christian Gigi Chiru, preşedintele organizaţiei judeţene Constanţa a Partidului Democrat Liberal

Reamintim că pe numele lui Nicuşor Daniel Constantinescu au fost emise două mandate de arestare şi o propunere de extrădare. Mai mult decât atât, pe 16 septembrie a.c., Curtea de Apel Bucureşti a emis motivarea deciziei de arestare preventivă a lui Nicuşor Constantinescu, susţinând că nu a adus documente medicale credibile care să arate că e în stare gravă. Instanţa a arătat că afirmaţia apărării potrivit căreia la momentul la care se soluţiona cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive formulată de Direcţia Naţională Anţicorupţie, inculpatul se afla internat în stare gravă într-un spital din New York, nu se bazează pe vreun înscris medical credibil.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA de Constanța angajează REDACTOR ONLINE 

01 Feb 2018 7902

Comunicat de presa - Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO

12 Apr 2016 2705

Comunicat de presă - Agenda dezbaterii științifice

11 Apr 2016 2742

Comunicat nava Garda de Coasta 05.04.2016

05 Apr 2016 2288

Comunicat de presa Teatrul de Stat Constanta, Program 9- 10 Aprilie

05 Apr 2016 2248

Comunicat MAE - MAE și AEP anunță începerea perioadei de înscriere în Registrul Electoral pentru alegătorii români cu domiciliul sau reședința în străinătate 31 Martie 2016

31 Mar 2016 1867

Comunicat vizita ministrului Transporturilor Constanta - Conferinta de presa

29 Mar 2016 2172

Comunicat de presă privind începerea perioadei electorale

22 Mar 2016 2060

COMUNICAT DE PRESA - Intalnire la Ministerul Transporturilor

22 Mar 2016 2113

Comunicat ATENTATELE DIN BELGIA – Prerogativele SRI trebuie protejate. Razboiul politicienilor contra SRI, un pericol pentru siguranta nationala

22 Mar 2016 2080

Comunicat MAE - UPDATE 2- Precizări de presă referitoare la exploziile produse în Bruxelles

22 Mar 2016 1645

Comunicat de presa MApN Mesaj de condoleante in urma atacurilor teroriste din Belgia

22 Mar 2016 2095

Comunicat MAE - Ministerul Afacerilor Externe condamnă atacurile teroriste din Bruxelles

22 Mar 2016 1466

Comunicat Tăriceanu vrea să facă din Parlament organ de cercetare penală. Putem lansa rubrica ”Tăriceanu spune lucruri trăsnite”

22 Mar 2016 1510

Comunicat de presa - Televizorul, regele stirilor si in 2015. Care este explicatia psihologului?

22 Mar 2016 2129