Comunicat de presă - PDL - 26.09.2014

Senatorul Christian Gigi Chiru, preşedintele organizaţiei judeţene Constanţa a Partidului Democrat Liberal şi co-preşedintele ACL Constanţa a lansat o provocare tinerilor din partid. Parlamentarul a lansat un concurs care are ca premiu o excursie de trei zile la Bruxelles, la parlamentul European, în perioada 3-5 decembrie a.c. Pentru a câştiga, tinerii din PDL trebuie să scrie un eseu cu tema „România mea, România de mâine”, în care să spună  viitorului preşedinte al României ce soluţii au pentru o Românie mai bună, România viitorului, România, aşa cum o doresc pentru ei şi pentru copiii lor. „I-am provocat pe tinerii din PDL să le arate celor care vor conduce ţara din noiembrie încolo, iar eu am încredere că la Cotroceni va ajunge dl Klaus Iohannis, candidatul ACL, că tinerii României nu sunt lipsiţi de idei, că au iniţiativă şi că reprezintă cu adevărat viitorul acestei ţări, dar şi adversari de temut la următoarele alegeri. Să demonstreze că ştiu cum vor să fie România, că au soluţii pentru o Românie mai bună, o Românie europeană”, a declarat senatorul Christian Gigi Chiru. Eseurile, care
trebuie sunt aşteptate până pe 29 septembrie a.c. la ora 17.00, trebuie să atingă următoarele subiecte: soluţii pentru o Românie mai bună; cum ar arată România de mâine prin ochii tinerilor; problemele pe care România le are  şi pe care viitorul preşedinte ar trebui să le rezolve în cel mai scurt timp. „Mai mult decât atât, lansez această provocare tuturor tinerilor Constanţei. Aştept eseurile oricărui tânăr constănţean, afiliat sau neafiliat politic, pe adresa de email concurs.bruxelles@gmail.com. Arătați că tinerii Constanţei sunt creativi, că au  idei şi iniţiativă şi că reprezintă cu adevărat viitorul acestei ţări. Demonstraţi că ştiţi cum vreţi să fie România, că aveţi soluţii pentru o Românie mai bună, o Românie europeană. Mai mult decât atât, vom trimite lucrările voastre viitorului preşedinte al ţării, în prima zi de mandat. Fiţi responsabili pentru viitorul vostru, pentru viitorul României!”, a mai spus Senatorul Christian

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1206

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1250

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1287

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1219

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1380

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1516

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1977

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1584

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1528

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1451

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1623

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1867

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3798

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3132

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6202