A treia ediţie a Galei Organizaţiei Femeilor Liberale a premiat excelența și activitatea doamnelor liberale

Doamnele liberale din toată țara s-au reunit duminică, 6 aprilie, pentru a treia ediţie a Galei Femeilor Liberale, la Palatul Parlamentului, Sala CA Rosetti. Gala a fost ocazia de a face bilanțul activității de peste an, și în cadrul ei s-au premiat cele mai importante acţiuni ale organizaţiilor locale ale OFL care promovează politici liberale în sprijinul familiei, în special în domeniile educaţie, mediu, sănătate, social, antreprenoriat şi liberalism.
Președintele PNL, Crin Antonescu, a fost invitatul special al celei de-a treia ediție a Galei Femeilor Liberale alături de lideri și membri marcanți ai partidului. Printre aceștia, Mariana Câmpeanu, Adina Vălean,  Mihai Voicu, Teodor Atanasiu, Răducu Filipescu, Rareș Mănescu, Varujan Vosganian, Gigel Știrbu, Eugen Nicolăescu, Cristina Pocora, Marian Petrache, Petre Roman, Ciprian Dobre, Cristian Bușoi.
Lucia-Ana Varga, preşedinte al Organizaţiei Femeilor Liberale declară: „Femeia liberală întruchipează curajul, inițiativa, încrederea. Femeia liberală se definește prin independență, se distinge prin a fi o femeie liberă, fără constrângeri și demnă. Lumea ei este antreprenoriatul, familia, inițiativa. Universul ei este liberalismul. Astăzi le-am premiat pe cele mai active dintre noi. Vom continua munca în Partidul Național Liberal, alături de colegii noștri."
Crin Antonescu, președinte PNL, a declarat: "Acelea dintre dumneavoastră care ne-au reprezentat în Guvern, au făcut-o admirabil, ne-am mândrit cu prestația lor din punct de vedere profesional, din punct de vedere politic. Suntem într-o perioadă în care pregătim campania pentru europarlamentare și acolo, într-o proporție copleșitoare, am fost până acum reprezentați de doamne. "
Au fost înmânate 30 de premii.  Pentru Creșterea performanței politice a organizației au fost premiate OFL Alba, OFL Bihor, OFL Buzău, OFL Caraș Severin, OFL Constanța.
La categoria OFL susține performanța, au fost premiate OFL Brașov și OFL Argeș.
Pentru Promovarea ideilor liberale, au fost evidențiate OFL sector 2 și OFL Arad.
OFL se implică în viața comunității a scos la rampă OFL Călărași, OFL Bistrița, OFL Vrancea și OFL Dâmbovița.
La categoria OFL investește în viitor, organizațiile OFL Maramureș, Satu Mare și București, sector 3, au fost premiate. La OFL Prahova a mers premiul Gândim românește.
Pentru spirit civic au fost premiate OFL Galați și OFL Gorj.
Pentru proiecte în sprijinul familiilor din România, au luat premii OFL Vâlcea - proiecte educație, OFL Cluj – sănătate, OFL Ilfov – social, OFL Hunedoara – mediu, OFL Sector 6 – antreprenoriat.
De asemenea, au fost înmânate trei premii de excelență. Unul pentru liberalism, care a revenit OFL Mureș și două pentru activitate remarcabilă, doamnelor Mariana Câmpeanu și Iustina Turnea, exemple de femei liberale active.
        Pentru al treilea an consecutiv, activitatea OJFL Constanța a fost recunoscută și premiată, în cadrul Galei  Organizaţiei Femeilor Liberale. Distincția obținută în cadrul secțiunii: "Creșterea performanței politice a organizației"  este cu atat mai remarcabilă cu cât doar alte patru organizații judetene s-au numărat printre premiate.
Această triplă performanță nu ar fi fost posibilă fără susținerea unei munci de echipă, a unei bune organizări, a unui climat prietenos, cu alte cuvinte tot ceea ce reprezintă echipa OJFL Constanța.
Organizaţia Femeilor Liberale continuă, de trei ani, în proiectul politic "Femeile liberale pot ajuta România" să se concentreze asupra politicilor în sprijinul familiilor din România şi să susţină femei de valoare care să vină cu proiecte politice concrete în domenii precum educaţie, sănătate, mediu, social sau antreprenoriat.
 

08.04.2014           Departamentul de Comunicare al  PNL Constanța
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Istoria Dobrogei Vasile Canarache - personaj de legendă. Despre moştenirea istorică lăsată la Constanța

12 Apr 2024 1828

SRI angajează inginer electronist

07 Apr 2024 592

Zeci de elevi intoxicați la Timiș. DSP a intervenit

03 Apr 2024 363

Horoscop pentru duminică, 31 martie 2024. Cheltuielile comune cu alții sunt o temă delicată pentru unii nativi

31 Mar 2024 582

Horoscop pentru sâmbătă, 30 martie 2024. Iată ce le este rezervat zodiilor astăzi

30 Mar 2024 778

SRI angajează! Se cer, printre altele, atenţie la detalii și abilităţi de lucru în echipă!

22 Mar 2024 20521

Nu se modifică indemnizațiile pentru medicii specialiști și primari care efectuează gărzi

14 Mar 2024 514

Eveniment organizat de Academia Navală „Mircea cel Bătrân" Constanța Master Nav adună studenți și specialiști într-un dialog constructiv (FOTO)

24 Feb 2024 706

SRI angajează! Iată pe ce post și care sunt responsabilităţile

18 Feb 2024 31212

Istoria Dobrogei - Bibliografie Gellius (sec. II) - „Nopțile atice”

17 Feb 2024 5430

ICR Apeluri pentru burse destinate cercetătorilor, arhitecţilor şi profesioniştilor din diverse domenii

17 Feb 2024 727

Horoscop pentru miercuri, 07 februarie 2024! Segmentul amoros este sensibil astăzi pentru unii nativi

07 Feb 2024 941

Un important Ordin al Ministrului Dezvoltării ar putea fi anulat la Constanța

05 Feb 2024 740

Vrei să lucrezi la SRI? Acum ai ocazia. Iată ce posturi sunt disponibile!

05 Feb 2024 2706

Gala Dark Knights 2024 la Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanța (GALERIE FOTO)

03 Feb 2024 752