PNL

Comunicat de presa - PNL

Organizația Hârșova a Partidului Național Liberal a organizat duminică, 6 septembrie a.c., o ședință în care i-a avut invitați pe copreședintele Tineretului Național Liberal, deputatul Costel Alexe, și pe copreședintele TNL Constanța, Bogdan Bola.
În cadrul ședinței, deputatul de Iași Costel Alexe a vorbit despre necesitatea implicării tinerilor în politică, dar și de susținerea necondiționată pe care i-o oferă președintelui PNL Hârșova, Ionel Dia, în alegerile locale din vara anului 2016. „Sunt alături de voi, de colegul și prietenul meu Ionel Dia, pentru că a știut să creeze o echipă puternică de liberali în Hârșova, care promovează interesele orașului natal și dorința de a-l schimba în bine”, a declarat copreședintele TNL.
La rândul său, copreședintele PNL Hârșova, Ionel Dia, a mulțumit pentru vizită și suștinere, precizând că funcția de primar nu înseamnă să stai în primărie, să semnezi „adeverințe”, ci un lider adevărat trebuie să lupte pentru interesele comunității. „Orașul nostru are nevoie de un proiect de dezvoltare pe termen mediu și lung, realist, dar și ambițios, în care administrația locală încurajează și sprijină toate inițiativele și investițiile care creează locuri de muncă și contribuie la dezvoltarea orașului. Hârșova trebuie să devină un oraș turistic și cultural, datorită avantajului imens al așezării la malul Dunării, dar și trecutului fabulos, fiind cea mai mare cetate romano-bizantină de la Dunăre”, a menționat Ionel Dia.
Nu în ultimul rând, copreședintele T.N.L. Constanța, Bogdan Bola, a declarat că „împreună cu ceilalți colegi din organizația județeană a TNL Constanța ne-am propus să demarăm această serie de întâlniri pentru a oferi membrilor din organizații ocazia de a discuta și a dezbate diferite teme, subiecte politice și alte probleme de actualitate, cu lideri ai PNL și cu alți specialiști, în diferite domenii în vederea pregătiri alegerilor de anul viitor”.
La ședința PNL Hârșova au participat peste 50 de membri activi și simpatizanți.
 

 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Au puterea şi banii, dar le lipseşte voinţa Proiectul miniporturilor turistice pe Dunăre, din judeţul Constanţa, a picat. CJC bagă subiectul sub preş! (documente)

12 Dec 2018 413

Cetățenii pot decide proiectele care vor fi incluse în bugetul campaniei PNL şi USR, detalii ale campaniei „Tu decizi pentru Constanţa!”

12 Dec 2018 345

Huţucă (PNL) „Cu PSD, Constanța nu va putea să facă pasul spre dezvoltare și modernizare, fiind captivă mediocrității și incompetenței!”

10 Dec 2018 310

Propune o lege, elimină un act normativ! O campanie cetăţenească derulată de PNL

08 Dec 2018 299

Klaus Iohannis atacă la CCR declasificarea protocoalelor

07 Dec 2018 406

Revista presei locale

06 Dec 2018 405

Joaca de-a candidatura!

06 Dec 2018 644

Simbolic, Dragnea demis de la conducerea Camerei. Scandal în Parlament. Ce spun deputaţii constănţeni despre cele întâmplate?

06 Dec 2018 619

Scandal în Parlament! Deputaţii PMP, USR şi PNL solicită demisia lui Iordache şi Dragnea

05 Dec 2018 572

Ședința Biroului Politic Municipal PNL Se discută primele dosare de candidatură pentru Primăria Constanța

04 Dec 2018 344

Revista presei locale

01 Dec 2018 366

Imagini de la eveniment Ana Maria, tânără moartă în urma accidentul de la Zodiac, condusă pe ultimul drum în Cogealac. Urma să se căsătorească (galerie foto)

30 Nov 2018 3583

Bani pentru localităţi. Nerv şi nervi în şedinţa Consiliului Judeţean Constanţa

27 Nov 2018 887

Proiectul de lege al Guvernului privind sistemul public de pensii, adoptat de Senat

26 Nov 2018 271

Huţucă (PNL) - „În timp ce Clujul a aderat la o iniţiativă strategică de inovare pentru Europa, primarul Constanţei face inventarul amenzilor de parcare date constănţenilor!“

24 Nov 2018 635

Tu decizi pentru Constanţa! Un proiect al USR şi PNL de promovare la nivelul oraşului a conceptului de buget participativ

23 Nov 2018 700

Constanța. Consilierii locali Romeo Rezeanu și Horia Caliminte, în fața comisiei centrale de arbitraj a PNL

21 Nov 2018 449

Deputatul Huțucă susține că PSD îi pedepsește pe medicii de familie

21 Nov 2018 633

Consilierul Bogdan Bola, interpelare la CJAS. De ce nu este implementat la Constanța Programul Național de Tratament pentru Boli Rare? (document)

17 Nov 2018 971

Fost senator, achitat la Constanţa. Apelul dosarului a primit un nou termen

14 Nov 2018 305

„Cât de anostă a putut să ajungă Constanța!“ Primarul Făgădău nu „ratează“ nicio săptămână fără o urecheală din partea liberalilor

14 Nov 2018 596

Tânăra rănită grav în accidentul teribil din zona Hotelului Zodiac din Constanța este fiica unui consilier local din Cogealac (video)

12 Nov 2018 15917

În primăvara anului viitor, urmează alegeri. De ce a renunţat Septimiu Bourceanu la postura de coordonator al filialei PNL Constanţa?

12 Nov 2018 474

Decizie radicală PNL Constanța, echipa nouă la Organizația municipală

09 Nov 2018 551

Huţucă (PNL) - „Cât preţuieşte în realitate primarul Decebal Făgădău educaţia şi performanţa şcolară?“

07 Nov 2018 318

Audierile candidaţilor la CNA şi ASF, amânate

06 Nov 2018 320

Mihaela-Antoanela Scrieciu, noul președinte al al Organizației Femeilor Liberale Constanța (galerie foto)

03 Nov 2018 825

Cu două luni înainte de sfârşitul anului, Pasajul Cumpenei nu este finalizat nici pe jumătate! Huţucă spune că Făgădău ar trebui să-şi asume eşecul

02 Nov 2018 670

UPDATE PNL Constanţa propune reducerea amenzilor pentru parcări

01 Nov 2018 405

Atenţie, constănţeni! Din 15 noiembrie se ridică maşinile parcate neregulamentar. Amenzile nu sunt de neglijat

01 Nov 2018 1697

Plenul Camerei Deputaţilor a respins miercuri moţiunea simplă împotriva ministrului Justiției, Tudorel Toader

31 Oct 2018 290

„Nu intră în competenţa lor!“ Actul de promisiune civică, asumat de CJ Constanţa şi CJ Tulcea, desfiinţat de un consilier judeţean din opoziţie

31 Oct 2018 975

Joaca de-a moțiunea Deputatul PMP Robert Turcescu nu-i mai înțelege pe liberali și pe cei de la USR

30 Oct 2018 518

Ce a declarat președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, despre viitorul coaliției de guvernare

29 Oct 2018 310

Discuțiile pe sesizările privind Codul administrativ, amânate de CCR

25 Oct 2018 390

USR şi PNL au depus moţiune simplă împotriva lui Tudorel Toader! Stelian Ion prezintă criticile aduse ministrului

24 Oct 2018 647

Un nou atac al liberalilor la adresa edilului-şef al Constanţei. Bogdan Huţucă, despre primarul „care nu face nimic“!

24 Oct 2018 706

Teatrologul Anaid Tavitian şi scenograful Eugenia Jianu devin cetăţeni de onoare ai municipiului Constanţa

23 Oct 2018 1417

Bogdan Huţucă (PNL) - „Vom iniţia o propunere legislativă de transpunere a recomandărilor finale ale Comisiei de la Veneţia“

22 Oct 2018 353

Preşedinte nou la PNL Năvodari!

19 Oct 2018 380

Bogdan Huţucă (PNL) - „Sub o administraţie locală PSD-ALDE-PMP, cârpim Cazinoul cu lucrări de zero lei!“

19 Oct 2018 832

Avocatul Poporului a decis să solicite informații suplimentare Guvernului României privind ordonanţa pe legile Justiţiei

18 Oct 2018 266

#AdrianV.Rădulescu - ctitorul Consilierii judeţeni constănţeni, invitaţi în redacţia ZIUA de Constanţa să-l cunoască pe omul care a scris istorie pentru Dobrogea (document + galerie foto)

15 Oct 2018 2084

Primarul se află la Munchen Preşedintele PNL Constanţa, Bogdan Huţucă, e de părere că Făgădău se plimbă pe bani publici şi doar mimează deschiderea faţă de investitori

12 Oct 2018 1108

#AdrianV.Rădulescu - ctitorul Marele avocat Istrate Micescu, naşul de botez al istoricului Adrian V. Rădulescu. Aducere-aminte împreună cu senatorul Puiu Haşotti

12 Oct 2018 1361

Raport nefavorabil pentru măsurile alternative de executare a pedepselor, în comisiile de specialitate

08 Oct 2018 342

Preşedintele PNL, Ludovic Orban „Motivul principal pentru care oamenii nu au venit astăzi la vot este confiscarea acestui referendum de către Liviu Dragnea “

07 Oct 2018 312

Referendum. Raluca Turcan "Am votat din respect faţă de iniţiativa cetăţenească"

06 Oct 2018 440

Huţucă (PNL) - Gazul din Marea Neagră să finanţeze modernizarea CET-urilor. Deputatul a solicitat premierului soluţii pentru criza termoficării de la Constanţa

06 Oct 2018 511

Ludovic Orban - "Condamn toţi liderii politici în frunte cu Dragnea, pentru că încearcă să folosească referendumul ca şi sursă de capital electoral"

05 Oct 2018 266